Duzina de cuvinte – Unde se duc copacii când se duc?

 

 

Când în urma ta mi-ai lăsat toamna-n poartă

Și copacii și-au luat zborul

Unul câte unul, fără ultimatum

Sătui să tot aștepte în fundul gol

Să mi se facă mie primăvara.

Când am rămas fără castani,

Cu degete de cretă fosilizată

Am desenat în locul lor umbre

Și le-am îngropat preventiv

Să nu-mi degere peste iarnă.

După salcâmi m-am uitat sleită

Cum își înalță trunchiurile

Fără să-mi fluture măcar o creangă.

Doar cel din urmă corcoduș

S-a gândit să-mi mâzgălească

Un sărut albăstrui din cerul deșirat.

În amintirea clipelor de efervescență 

Am rătăcit o vreme desculță prin luminiș

Cu păsări desfrunzite pe umăr,

Alunecând printre iluzii de beladonă.

Acum, cu verdele zdrențuit mă târăsc ostracizat

Spre lacuri înghețate artificial.

Mă cuibăresc fetal într-un năvod părăsit

Și-mi trag  narcotic plapuma iernii

Peste sufletul eviscerat.

Poezia participă la Duzina de cuvinte, găzduită de PSI.

21 responses to “Duzina de cuvinte – Unde se duc copacii când se duc?

  1. Cât stai fetal în năvod
    Desfă cu dinții orice nod
    Trece-l apoi prin rana suflatului eviscerat
    De la un capăt la celălat.
    Țese, repară ce mai este de reparat.
    Chiar dacă nu va mai fi ca la-nceput,
    Decât de loc mai bine unul cusut.

    Like

    • Mihai, până și o biată cimpanzea știe că din starea fetală nu poți fi trasă de năvod, ci de ombilicul amoroidal. Iar singura predispusă genetic gestației sunt eu, nu iarna. Nu încerca să mă derutezi, că-mi destrami universul strâmt și cert. Și în plus, am învățat și eu că nu se cade, ci se împiedică delicat.

      Like

      • Între o chircire fetală și una fatală e distanța de la gestație la criogenie (așadar, ideea de iarnă gestantă, ca fatalitate, nu mai pare chiar așa de fantezistă, sper).
        Și prefer să trag năvodul, nu cordonul ombilical, sunt pescar de suflete, nu ginecolog.
        Iar în lumea mea se mai și cade, de preferat pe gânduri (glumă veche).

        Like

        • Iarna gestantă intuită de tine e binevenită în vara mea avortată. Ți-am înțeles sensul, mă maimuțăream și eu. Cât despre aducerea la mal din starea fetală, eu nu mă las decât trasă de ombilic. Dar asta nu înseamnă că aș fi îndrăznit să mă gândesc la tine ca la salvatorul meu. Evident, e mult prea intim și nu aș putea transforma un poet într-un ginecolog, fie el și de suflete malformate. Eu am răspuns generic la întrebarea ta, fără vreo aluzie la tine, Mihai.

          Like

  2. Iarna sufletului tău nu fu atât de frumoasă
    vreodată,
    Tristețe!
    nici respirația frunzei decavate în vânt
    mai vie
    nici pielea făcută pânză pe a ta corabie
    mai plină de Vântoase
    Golesc de iluzii
    privirea
    și cern de emoții
    răstimpul de ieri
    până azi
    Las pradă îndoielii
    trecutul
    și vin către tine
    inocent și incert
    frumos și plin
    păstaie și mugure
    coamă și copită
    Faun
    vin….
    primește-mă
    Fee!!

    Like

    • Cătălina, comentariul tău e mai valoros decât poezia mea. Mi-a plăcut mai ales prin prisma emoției pe care ai reușit să mi-o transmiți cu atâta naturalețe.

      Like

      • De fapt poezia ta e foarte reușită. Iar dacă comentariul meu ți-a fost pe plac e doar ”vina” ei, m-a provocat și motivat deopotrivă.
        Tu ai primit o grămadă de dărâmături și cu ele ai ridicat un turn înalt, fusiform care gâdilă îngerii în talpă. Mă înclin.
        Și, mulțam.

        Like

  3. Pingback: milies, izmă sălbatică şi stropi de ploaie. » psi-words

  4. Copacii se duc când se duc nicăieri şi pretutindeni în noi când vara are ochi goi şi’ncepe să-şi privească ultimele clipe dindărătul ferestrelor pe care şi le zăbreleşte, din ei căzând umbre care pică unde pot, aşa cum din viaţa fiecărui suflet de om copac cade câte ceva, mergând apoi desculţ cu mers târât înspre verzi aşteptări târzii.

    Verdele e culoarea care nu cere nimic, doar aşteaptă.

    Like

  5. Ai văzut filmul “Cu ochii larg închişi” al lui Kubrick? Imensă şi lucidă reglare a simţurilor, nevăzul de lucruri altfelvăzător.
    Asta despre a fi.Viu, verde, albastru, cu şi fără melancolii pentru iluzii sădite.

    Like

    • L-am văzut și revăzut de câteva ori. Se numără printre filmele mele preferate. Mi-am amintit de compozitoarea Jocelyn Pook, care a făcut și coloana sonoră din „Room in Rome” și nu numai. Mi se pare fantastică. O știi?

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s