Povestea Repetiției și a preafrumoasei ei fiice Studiorum (2)

Draga de Repetitio s-a luat ca de obicei cu explicațiile repetitive și-a uitat de minciuna asupra căreia intenționa să se aplece. Și cum la asta s-au adăugat și durerile de șale, a preferat să aplece doar urechea la vorbele de prin urbe. Că doar sunt cea mai bună sursă de cunoaștere a blamatului viciu ce pe limba lui piere.

 

Luminată de cei din jur, de propriile experiențe, dar și de becul din casă, ea a înțeles că Minciuna nu-i altceva decât un copil din flori al vorbei, o progenitură nedorită ce-a apucat-o de mică pe căi greșite – un delincvent al cuvintelor. Și cum nici fiica ei nu e mai brează, Studiorum a îmbrățișat minciuna încă din fragedă pruncie. Încă de pe vremea când mumă-sa îi explica cu sinceritate cum i-a scăpat-o barza-n poală în timpul unei aterizări forțate. Cu cât Repetiția încerca mai abitir să o scape de nedemnul obicei și să-i amprenteze anii de-acasă cu sfaturi și învățături alese, cu atât micuța își perfecționa tehnicile dolosive, înțelegând că-i mare rușinică să rămâi cu minciunica goală. Căci, de fapt, nu minciuna în sine o supăra pe mama ei sau consecințele acesteia, ci descoperirea ei tardivă. Se simțea umilită că nu a fost suficient de deșteaptă să o prevadă. Fapt ce o plasa pe o poziție de inferioritate în raportul cu mincinoasa-i odraslă.  Și-așa a ajuns Studiorum, cu îndemânarea unui elf, să-și confecționeze și să-și ambaleze minciunile din ce în ce mai frumos și mai seducător, asemenea unor cadouri de Crăciun.

Fulvio Di Piazza, Liar

Repetitio, ca și cei din jurul ei, susține cu înverșunare că urăște minciuna și că preferă să i se arunce adevărul în față, oricât de dur ar fi și oricâte vânătăi i-ar provoca. Principial, acest lucru este admirabil, nobil, chiar aspirațional. Dar asta se întâmplă doar în teorie. Evident, Minciunile sunt de multe feluri și nu le putem fierbe în aceeași oală. Fiecare categorie are parte atât de critici, cât și de justificări. Orânduite după gravitate, unele minciuni sunt sancționate de lege, altele doar de cutumă și de morală. Unele sunt tolerate, altele sunt îmbrăcate în mantii de plumb și aruncate în bolgia Infernului dantesc.

Dar Studiorum știe că nu întâmplător oamenii au capacitatea de-a minți. Se pare că suntem echipați pentru viață cu toate instrumentele de care avem nevoie. Iar Minciuna nu putea lipsi din kitul de supraviețuire. Minciuna nu se vrea a fi un model, dar o lume fără minciună nu poate exista. Folosită ca excepție (Adevărul fiind regula) și adecvată împrejurărilor, presupune grijă, atenție și indulgență față de semenii noștri. Folosirea eufemismelor, a diplomației, a disimulării, a omisiunii, ba chiar a minciunii în cea mai pură și elaborată formă, e de preferat în anumite cazuri, în locul unui adevăr dur și jignitor. Limita dintre adevăr și jignire este oricum foarte fină. De aceea, trebuie să existe un filtru al minții și o cenzură a vorbirii, care să asigure un fel de igienă a comunicării.

Fulvio Di Piazza, Little Liar

Repetitio nu e de acord nici în ruptul capului cu fiica sa, care crede că mințim în toate relațiile cu semenii noștri (rude, colegi, prieteni, cunoscuți). Pentru a ne adapta cerințelor și așteptărilor celorlalți. Pentru a păstra aparențele și a nu ieși din norme. Pentru a nu fi blamați sau excluși din grupul de apartenență. Mințim și ne ascundem. Așa cum ne ascundem și părțile intime. Așa cum nu umblăm cu fundul gol pe stradă, nu putem umbla nici cu mintea la vedere. Și ea trebuie acoperită cu o lenjerie intima. Care să o țină la adăpost. Pentru ca noi să putem părea oameni, într-o lume condusă, măcar în aparență, de etică și de principii. Ceea se întâmplă în mintea noastră este inaccesibil celor din jur. Adevărul perceput de ceilalți este doar cel pe care îl lăsăm noi să se vadă, cel pe care îl comunicăm. Până să fie dată-n vileag (dacă se întâmplă), minciuna are valoare de adevăr. Administrată în doze mici și în situații de urgență nu dăunează nimănui. Cu un mincinos bun la cârmă, bine ticluită și păstrată în siguranță, o minciună bună nu va putea fi descoperită niciodată.

 Fulvio di Piazza, Black Man 

Dar să nu înțelegem greșit, nici Studiorum nu ne propune să elogiem minciuna. Dar nici să o blamăm excesiv. Căci ea există, oricât ne-am dezice de ea și am ascunde-o sub preș. Nu păcălim pe nimeni cu puritatea noastră aparentă. Chiar dacă minciuna nu se depistează, existența ei se prezumă. Prinși cu mâța-n sac sunt doar mincinoșii nepricepuți. Dar nu sunt mai răi decât ceilalți. Sunt doar ghinioniști și mai slab pregătiți (parc-a mers ca uns acest eufemism!). Dacă nu ne-am mai fixa standarde morale atât de înalte (pe care oricum nu le atingem), am fi mai împliniți sau mai armonizați cu noi înșine. Dacă ne-am accepta cu tot bagajul și nu ne-am mai rușina că suntem oameni, ne-am simți mai împliniți. Teama de a ieși din tiparele impuse de grupurile de apartenență și de a gândi mai mult cu mintea noastră, e artificială. Tot ce-am risca ar fi să fim mai diverși, mai puțin limitați în opțiuni, mai colorați ca aspect. Ca un elogiu adus culorii.

Povestea Repetiției și a preafrumoasei ei fiice Studiorum (1)

 

 

 

 

A fost nu o dată, ci de mai multe ori, o preafrumoasă domniță: Repetitio. Lumea o știe așa cum i s-a dus buhul, drept mama Învățăturii (Studiorum). Dacă mă întrebați cine e tatăl bio-logic al acestei copile pricăjite, ei bine, sunt în ceață complet. Tot ce știu despre Studiorum este că a crescut într-o familie monoparentală.

 

În lipsa tatălui, Repetitio a încercat să fie o mamă cât mai bună și mai perseverentă, dar a devenit în schimb excesiv de cicălitoare și degrabă pierzătoare de răbdare. E drept, nu-i treabă ușoară să fii mamă singură. Și sincer vorbind, nici copila nu pare să fie vreun geniu sau vreo progenitură descinsă din neamul lui Perspicacius. Dimpotrivă. Pricepe greu, după lungi repetiții și țipete isterice ale mult-iubitoarei ei mame. Gurile rele zic despre de-acum adolescenta Studiorum că ar fi cam nătângă și că singurul ei noroc este frumusețea. Dar mama, tot suflet de mamă, cum să nu creadă în odraslă și în viitorul strălucit pe care i-l construiește cu atâta dăruire. E sigură că după toată truda, într-o bună zi, va deveni demnă de toată lauda și va închide gura tuturor cârtitorilor.

 

Din neoficialele dar suculentele surse de informații pe care le avem, adică multe speculații și bârfe, se pare că Repetitio ar fi tândălit într-o vreme, în compania total neinspirată a leneșului Ignavus. Alții au împreunat-o deșănțat cu cheful Comus. Ba chiar unii și mai și, au aruncat-o în brațele vânjoase ale prostului Stultus. Și câte și mai câte altele. Cert e că, după o escapadă amoroasă, cum altfel decât cu repetiție, s-a trezit cu burta nu pe carte, ci la gură. Însă cel mai rău, așa cum vă ziceam, s-a trezit în gura lumii care i-a pus în cârcă relații care mai de care mai desfrânate cu rău famații aciuați sub fusta hulitei Moria (Stultitia) și elogiați de însuși Erasmus din Rotterdam în Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei.

Cum micuța s-a făcut și ea măricică de-acum, deși în ochii mamei sale va rămâne mereu doar o copiliță, împinsă de curiozitate, dar mai ales de șicanele deja insuportabile ale colegilor, a început să-i ceară mamei socoteală despre tată și despre rădăcinile ei. Rădăcini pe care distinșii altruiști, gata oricând să se sacrifice pentru grija altora, le-au înfipt strașnic într-un trecut mocirlos.

Eeei, abia acum începe marea provocare pentru Repetitio. Mai ales ca va trebui să explice nefericitul episod de nenumărate ori, iar amintirile o răscolesc mai rău decât gazele intestinale după excesul de fasole bătută. Cum e însă o femeie trecută prin multe și unsă cu toate alifiile, va găsi o metodă prin care să iasă și din asta, fără să scârțâie.

Tor ce are de făcut este să-i abată atenția, pentru o vreme, de la adevărata problemă. În plus, e o bună ocazie pentru Studiorum să învețe și lucruri mai pământești, adică despre metehnele și virtuțile lumii în care trăiește, nu doar teorii din cărți. Și nu e doar o metodă de a trage de timp. După prețioasele lecții de viață predate fiicei sale, e sigură că aceasta va deveni suficient de matură pentru a înțelege explicațiile pe care i le va da în legătură cu originile sale controversate.

 

Importanța minciunii în viața oamenilor în general, dar mai ales, în viața omului modern, va fi prima învățătură asupra căreia se vor apleca. Rămâne de văzut cât de jos.

Despre politica pașilor mărunți ai lui Studiorum prin viață, printre file de cărți și concepte noi am să vă povestesc în episodul următor care va apărea în curând pe micul blog. Promit să nu întrerup textul cu reclame.

Ilustrațiile fac parte din seria Books on Books și  îi aparțin lui Jonathan Wolstenholme, un artist britanic suprarealist, trăitor în zilele noastre, a cărui pasiune pentru cărțile vechi e împărtășită și de mine.