Nașterea primatei din spumele gurii

 

 

 

Holbarea la cer, îmi stârnește o dorință bolnavă să schingiuiesc luna.

Bulbucată, ca un ochi obez sedus de propria-i goliciune, mă țintuiește cu albeața-i ostentativă, ce-mi rașchetează irisul, dezbrăcându-l de nuanțe, orfanizându-l de culoarea maternă. În dinții măcinați de veacurile moștenite genetic, cărora gingiile nu le mai sunt nici haine, nici giulgiu, aș vrea să-i prind razele și să i le smulg una câte una, cu răbdarea și pasiunea unei psihopate. Iar ele să se desprindă fără împotrivire, dar nu dintr-o resemnare sinucigașă, ci ca o lepădare mântuitoare de obârșiile lunatice. Rămasă ca un miriapod olog, să o trag apoi pe toată în fire albe și reci din care să-mi împletesc iluzii. Una pe față, una pe dos, una pe față, una pe dos, până în clipa cea de pe urmă, când voi face spume la gură din care să mă nasc în nopțile cu lună plină.

A fi(bonacci) sau nu

 

 

E

A

Fi

Sau

A nu fi

Ticăitul

Ceasului intim

Purtat biologic la piept

Cu acele acordate orb la muzica sferelor

Ce își plâng secundarul lăsat în neant ca garanție a întoarcerii? E?

Muzica Sferelor

M-am dat cu liana pe la Wordwasfirst și-am plecat cu comment-ul la pachet. 

Trup de cretă

 

 

 

Sarah Moore, Chalk Outline

Podeaua scâncește sub vălul de ceară,

ridând umbra cărnii din trupul de cretă,

amprenta-i proteză cârpită pe veacul

ce-o doare și-o strânge în negrul tentacul.

Uscată ca sarea din plângerea moartei

își sfâșie chinul în așchia tâmplei

captivă sub schița naivă și slută

mormânt pentru linii din palma lăută.

 

Sub pașii flămânzi se-odihnește căderea,

pe marginea ghetei, cerșind îndurarea

suspină șoseta să-i mângâie glezna,

să-i simtă răceala, călcarea, surparea.

Din visul de doamnă-i gonește condurul

cu dosul manșetei îi șterge conturul

alungă dorința căscându-și uitarea

călcâiul și-l culcă sub creta ca sarea.

Ray Kleinlein, Socks

Despre originea speciilor

 

 

 

Primul sau Primula?

A existat dintotdeauna o preocupare firească a omului pentru origini. La întrebarea „Ce a apărut prima dată, oul sau găina?”, putem răspunde fără ezitare – Oul! Dacă ne întrebăm „cine a apărut prima dată, bărbatul sau femeia?”, având deja răspunsul anterior, putem folosi deducția logică: dacă oul… atunci bărbatul. Așadar, bărbatul a fost Primul, atât ca apariție, conform Genezei, cât și ca parcurs pe scara evoluției. Dacă am merge mai departe, tot pe calea deducției, femeia ar fi – a doua. Vom lăsa însă deducția pentru ceva mai târziu. La începuturi, femeia a apărut  ca variantă travestită a Primului. Și s-a numit – Primulă. Adică un fel de plantă cugetătoare (nu ca trestia lui Blaise Pascal, care nu la femei cred că se referea. Pascal, o personalitate absolut sclipitoare, în ciuda unei scurte existențe – 39 de ani, era deosebit de înțelept. Deși a luat și el în considerare căsătoria la un moment dat, și-a recăpătat rapid rațiunea, înțelegând că aceasta ar fi „cea mai joasă condiție de viață permisă unui creștin”).

Primula, atât ca plantă, cât și ca femeie, e frumoasă, viu colorată, variată și fascinantă ca formă. Necesită periodic însă, câteva lucrări de …întreținere:

• Fertilizarea: din zece în zece zile, cu îngrășăminte complexe dizolvate în apa de udare (în zilele noastre se acceptă și ceva mai rar)

• Eliminarea frunzelor îngălbenite și a florilor trecute ori de câte ori este nevoie (acum se numesc ședințe de înfrumusețare)

• Afânarea substratului – cel puțin o dată pe lună, cu un băț de grosimea unui creion (pentru ca afânarea să rămână un proces intern, domestic e bine să se realizeze cât mai des sau la cerere, înainte de apariția unei cruste; pentru o eficiență sporită e bine să folosiți un băț ceva mai gros) 

• Eliminarea prafului: cu un burete înmuiat în apă curată, prin introducerea plantelor sub duș sau cu o pensulă fină la speciile cu frunze păroase (pentru simplificarea procesului de curățare s-a introdus în practică epilarea periodică)

Ziceam că voi lăsa deducția pentru mai târziu. Iată că acum i-a venit vremea! Trecând de perioada matriarhatului, unde era liniște și pace, adică exact climatul neprielnic evoluției, ajungem în perioada patriarhatului și a războaielor. Ca în orice vreme a schimbărilor, nici poziția femeii nu putea rămâne nerevizuită, mai ales în concepția bărbaților. Nu o să mă refer însă la toți, ci la unul dintre cei mai importanți. În accepțiunea lui Aristotel, unul dintre cei mai mari filosofi și oameni de știință ai Antichității, bărbatul era Primul iar  femeia era a doua. Ceea ce nu e rău. Câtă vreme ești pe podium locul doi e onorabil.

Mai exact, Aristotel spunea că în esență, femeii îi lipsește ceva. Ea ar fi un „bărbat nedesăvârșit”. În procesul de reproducere, femeia ar fi pasivă și receptoare, în timp ce bărbatul este activ și dăruitor. Din cauza aceasta, copilul moștenește numai însușirile bărbatului în sămânța căruia se găsesc aceste însușiri. Femeia era, din punctul său de vedere, numai terenul, pământul care preia și dezvoltă sămânța, „semănătorului”. 

Iată că, în privința relațiilor dintre sexe, se poate înșela chiar și un bărbat atât de rațional cum a fost Aristotel. Din păcate, această concepție nu este la fel de evoluată ca cea a lui Platon, căruia i-a fost discipol. Poate că Aristotel nu a avut prea multe experiențe practice în ceea ce privește viața femeilor. Din viața sa personală, știm că femeia care i-a devenit soție a fost amanta prietenului său. Am putea crede că nu prea avea timp să cerceteze sau să caute femei; drept dovadă a luat și el ce a găsit la îndemână. Cu toate că se îmbrăca frumos, avea tunsoarea îngrijită și inele cu pietre scumpe, poate că ochii mici, picioarele subțiri și vorba cepeleagă, nu l-au plasat în apropierea profunzimilor femeilor. Sau poate pur și simplu voia ca dominația în filosofie și știință să rămână doar bărbaților. Păcat că imaginea aristotelică a femeii, și nu cea platonică, a devenit predominantă în cursul Evului Mediu.

Rafael, Școala din Atena – Platon și Aristotel

Cu toate acestea, trebuie să ținem cont că la vremea respectivă descoperirile științifice se făceau doar pe baza observațiilor. Ceea ce face ca raționamentul lui să nu fie întru totul absurd. Asocierea pântecului cu un câmp fertil mi se pare potrivită și chiar poetică. Sămânța – de grâu, de exemplu – nu are nevoie să întâlnească în pământ o altă sămânță pentru a apărea un spic nou. Se desăvârșește prin ea însăși, se perpetuează fără alterare asemenea unei clonări. În lumea animală însă, reproducerea este supusă condiției. Devenim întreg prin înjumătățire și prin punere laolaltă. 

Poate că semnificația femeii ar fi putut fi ceva mai generoasă. Cu toate astea, pentru mine (și cred că pentru noi toți), Aristotel rămâne o personalitate fascinantă, cu o contribuție enormă și neviciată de timp în toate domeniile științei. Modul în care ne-a amprentat evoluția cred că ne poate face să-i trecem cu vederea lipsa genialității în materie de genetică.

Și ce pretenții să avem de la bărbații de altădată, câtă vreme mai există și în zilele noastre bărbați care își ceartă nevestele că nu i-au fericit cu progenituri de un anumit sex. Bărbați care nu-și conștientizează încă nici importanța, nici neputința. Evident, în aceeași ignoranță cromozomială se bălăcesc și ele, consoartele lor, că doar de aia s-au împreunat. Cu toată limitarea însă, au înțeles până și ei că perpetuarea speciei e condiționată de cunoașterea lui X și-a lui Y . Dar câți de X și câți de Y ar fi indiscret să ne spună.

Sunt femeie. Dar cine e perfect?

 

 

 

Ca origine: Primată

Într-o traducere aproximativă: prima femelă din istorie, cât de cât valabilă. Evident, fiind ”prima exemplară”, eram doar cu titlu de exemplu. Dar măcar îndeplineam funcțiile primare. Și primisem încredințări ferme din partea Creatorului ca voi fi îmbunătățită cât de curând. La polul opus, masculul era deștept, puternic, viril și vâna. Pentru că avea vână. Și pentru că așa voia el (chiar dacă nu citise teoria asupra primatului „voinței” în sfera reprezentării lumii și în comportamentul uman, apărută mult mai târziu).

În istorie: Oprimată

Adică o primată. Pentru că ediția revizuită și îmbunătățită încă se lăsa așteptată. Și pentru că nu aveam un nume. Și pentru că așa vorbea despre mine masculul deștept, puternic și viril. Care, spre deosebire de primată, se numea deja OM. Și încă mai vâna. Uneori. Nu că nu s-ar mai fi simțit în vână. Ci pentru că între timp, descoperise cultivarea viței de vie. Și fiind și cult, o cultiva intens.

Fără succes: Suprimată

De fapt, se scrie sub primată dar e mai greu de pronunțat; iar în română oricum scriem cum vorbim și cum ne e mai ușor și până la urmă, cum vrem noi. Că doar e limba noastră și măcar cu ea să facem ce vrem. Deci, fără succes sub primată pentru că, așa cum am mai spus, masculul depășise deja stadiul de primată. Așa că, prin puterea decizională conferită chiar de Autoritatea Supremă, a stabilit că EL și numai EL trebuie să stea sub. Că doar era obosit de la vânătoare. Sau de la culesul viei?!…

Furia acumulată de secole: Reprimată

Mai exact, re primată sau din nou primată. Trecută prin matriarhat, prin foc (în special al iubirii) și pară (de unde mi-a rămas și  forma trupului), trecută cu vederea, trecută de timp  sau și mai simplu – trecută, aveam să devin în sfârșit prezentă. Așadar, Femeie! Și cu toate că îmi câștigasem aproape toate privilegiile și drepturile de care fusesem lipsită pe nedrept în trecut, mă apuca uneori din senin, o furie paroxistică. Ceea ce ne face să observăm o regresie temporară la stadiul inițial de primată, deoarece furia, violența neținute sub control sunt specifice doar ființelor involuate și iraționale. Prin opoziție, oamenii în general și bărbații în special, sunt ființe superioare, inteligente și raționale, capabile să-și controleze pornirile primare, sentimentele ostile și alte manifestări inadecvate.

De la sechelele rămase: Deprimată

Asta deoarece, episoadele de depresie nu pot fi decât de primată. Oamenii, ca ființe superioare, sunt echilibrați, puternici, își canalizează eforturile către dezvoltarea personală, sunt mereu în căutarea frumosului și a fericirii. Au așadar, aspirații înalte pe care nu doar le urmăresc, ci le și ating. De aceea, nu pot să cadă pradă depresiei, printre ale cărei cauze se numără slăbiciunea, ignoranța, lipsa stimei de sine și alte asemenea caracteristici în opoziție clară cu superioritatea speciei umane.

Când vorbește gura fără mine: Exprimată

Chiar dacă spun prostii, măcar articulez cuvinte, ceea ce mă face o ex-primată=fostă primată, cu semne clare și incontestabile de evoluție. Prin urmare, dacă nu mă ridic la nivelul așteptărilor voastre, trebuie să înțelegeți că sunt încă în plin proces de formare și dezvoltare personală, ca să folosesc exprimări la modă. Adică, nu sunt terminată.

În formă suplă: Comprimată

De câte ori mă îngraș mă încăpățânez să intru tot în hainele vechi și strâmte. Că vreau să-mi păstrez standardele. Sau chiar să le depășesc. În realitate însă, burta e singura care reușește să și le depășească. De aia e și cea mai comprimată.

În formă narcisistă: Imprimată

Mă prezint cu poza în mână și zic: Iʹm primată. U? Asta e o exprimare în limba veche sau latina vulgară. Din ea s-au inspirat și francezii mai târziu. Sau englezii, că-i cam încurc.

Sunt frumoasă, nu-i așa? După cum vedeți, am o grijă deosebită pentru formă. Fondul poate să mai aștepte. Sunt un exemplu viu că se poate trăi și așa. Și să ne mai lase Maiorescu cu a sa Teorie a Formelor fără Fond.

Drumul meu inițiatic se încheie deocamdată aici, în zilele voastre.

La fel și primata vizită. Dacă ți-a fost bine, mai rămâi să-mi mai cotrobăi prin sertare (am ascuns un vin vechi pe undeva) sau revino altădată, când ai timp! Deși, fie vorba-ntre noi, nu ai niciun motiv să te înhăitezi cu așa un specimen. Adică cu origini așa de vechi.

Prima(ta) Doamnă

Sursă foto: aici