Duzina de cuvinte – Unde se duc copacii când se duc?

 

 

Când în urma ta mi-ai lăsat toamna-n poartă

Și copacii și-au luat zborul

Unul câte unul, fără ultimatum

Sătui să tot aștepte în fundul gol

Să mi se facă mie primăvara.

Când am rămas fără castani,

Cu degete de cretă fosilizată

Am desenat în locul lor umbre

Și le-am îngropat preventiv

Să nu-mi degere peste iarnă.

După salcâmi m-am uitat sleită

Cum își înalță trunchiurile

Fără să-mi fluture măcar o creangă.

Doar cel din urmă corcoduș

S-a gândit să-mi mâzgălească

Un sărut albăstrui din cerul deșirat.

În amintirea clipelor de efervescență 

Am rătăcit o vreme desculță prin luminiș

Cu păsări desfrunzite pe umăr,

Alunecând printre iluzii de beladonă.

Acum, cu verdele zdrențuit mă târăsc ostracizat

Spre lacuri înghețate artificial.

Mă cuibăresc fetal într-un năvod părăsit

Și-mi trag  narcotic plapuma iernii

Peste sufletul eviscerat.

Poezia participă la Duzina de cuvinte, găzduită de PSI.