Maria Szollosi
azi,
de ziua ta
am să te duc la picnic pe fundul mării
de ziua ta
vreau să fim doar noi doi
am înecat deja peștii în saramură
mormolocii i-am dus la orfelinat
de ziua ta
vom mânca alge
le voi mesteca eu pentru tine
mănânci din gura mea, nu-i așa?
azi,
de ziua ta
te vreau doar pe tine
A cui zi era oare, mâine?
ReBelleArte 
Din gura ta azimă sfințită
se făcu alga,
sirena mea despletită
ține-mă bine,
cu năvoade grele de plumbi
mă vrea înapoi zarea
prinde-mă
cu ventuze translucide
narcotizante
euforizante
leagă-mă
de catargul fregatei
făcută coral
nu, nu mă privi
cântă-mi doar
în surdină
să nu mai aud clopotele
chemarea….
LikeLike
Azi, îți vibrez corale zămislite-n clopot
Îți cânt chemări, îți leg ancore
Azi, îți sunt port
Mâine voi înnoda clipele
Și voi lega punți imaginare
Desenate după chipul tău
LikeLike
E cam erotică poezia. Așadar, mi-a plăcut cel mai mult sfârșitul. 🙂
LikeLike
🙂 adică semnul întrebării. E bine și așa. Câtă vreme găsești ceva care să-ți placă pe pagina mea, nu pot decât să mă bucur.
LikeLike
Am zis cel mai mult, deci și restu-mi place. Exceptându-ți avatarul. Ăla e de-a dreptul hidos. Da’ cred că tot erotic, dacă mă uit mai bine. Degustând degetul. Anume l-ai ales, sau pur și simplu ți-a plăcut poza? 🙂
LikeLike
Asta tu trebuie să-mi spui. Dincolo de mesajul pe care eu încerc să-l transmit, important este ce ajunge la ceilalți. Dacă eu ți-aș spune că nu am ales întâmplator sau superficial – având drept criteriu plăcerea, ar începe să-ți placă? S-ar schimba imaginea în vreun fel? Dincolo de intenția mea este percepția ta. A ta, în sens generic. Poate fi o părere împărtășită și de alții.
LikeLike
În lumea asta virtuală e un loc unde scriu nişte, semnând Surorile Marx; e ceva vreme de când nu mai cred că’s nişte ele, ci nişte ei.De ce îţi spun asta? Pentru că aşa s’ar putea petrece şi cu locul ăsta, iar tu să fii un el, nu o ea.
Ce mi-a venit de îţi spun asta? Aşa, un gând, ca o joacă.
LikeLike
Nu știu Surorile Marx dar am să le caut. Știu însă de frații Marx. Am văzut vreo două filme cu ei. Iar Groucho Marx a avut o vorbă care m-a uns pe spirit: „Sunt un om cu multe principii. Dacă nu vă plac astea, am altele”. Prin extrapolare, ca să răspund și suspiciunii tale jucăușe, aș putea spune că sunt de sex feminin dar dacă nu vă place sexul meu mai am și altele :)) Oricum e bine că nu mă bănuiți de personalitate multiplă. Acum, fie vorba între noi, ca fetele, asta e ideea ta sau ai împrumutat-o de la Lotus? El crede că masculinitatea mi se trage de la avatar și de la gândirea rațională. Ție ce ți se pare lipsit de feminitate pe blogul meu?
LikeLike
Ba din contră, dacă chiar eşti o femeie, scrii câteodată cu partea masculină din tine, şi asta îmi place, ai vână când năvăleşti cuvinte, mai cu seamă atunci când răspunzi comentariilor.
Şi ca fapt divers, eu nu împrumut idei de-ale cuiva, oricine ar fi acelaceea.
Iar între noi, ca fetele,în “literatură” totul e permis. Trăim, literaturizăm.
LikeLike
Uite ceva pentru tine, de ziua cui o fi fost, da’ nu mă întreba de ce am ales asta.
LikeLike
🙂
LikeLike
Despre femeie ar fi trebuit să știi și tu până acum că nu are un penis. Bărbatul are un penis. Femeia are câte penisuri vrea.
LikeLike
Ce e dezmățul ăsta în lipsa mea?
Camelia, îți mulțumesc și pentru dedicație și pentru cuvintele cu care mă răsfeți. Ai dreptate, în literatură totul e permis. Nu că eu aș scrie literatură. Să scrii literatură în zilele noastre e mai greu decât oricând. Trebuie să fii genial să reușești. Mâine împlinesc două luni de când am scris primul text din viața mea, pe care l-am publicat aici, pe blog. Pentru mine e doar o joacă. Așadar, cu atât mai mult, totul e permis. Dacă veniți și voi măcar din când în când să vă jucați cu mine, voi fi mai mult decât încântată.
Lotus, ție nu-ți pot mulțumi pentru dedicație, ci doar pentru intenție și efort.
Am și eu ceva pentru voi dacă mai aveți răbdare câteva minute.
LikeLike
Efortul a fost de a posta un clip care pe mine m-a amuzat, pe tema descoperirii faptului că prietena cuiva e purtătoare de penis, în continuarea unor schimburi de replici în care Camelia a (re)adus în discuție sexul tău. Iar intenția a fost de-a te amuza.
Dacă nu mi-a ieșit, se poate să nu fi ales bine clipul. Dar tot la fel de bine se poate să citești comentariile prea încruntată. 🙂
LikeLike
Clipul a fost foarte amuzant și în temă cu discuția. Ți-am și răspuns la el într-o notă amuzantă. Te tachinam doar. Te asigur că nu citesc nimic cu încruntare. Îmi place viața prea mult ca s-o iau în serios. I-aș strica tot farmecul.
LikeLike
Lotus, legat de avatarul pe care ea l-a ales, în lumea asta virtuală, zeiţele de nimic scriitoare îşi pun, care mai de care, înfăţişări pe care şi le vor dar care nu le vor fi vreodată, însă ea, cea care chiar se pricepe la ţesut cuvinte, făcând-o cu umor, stăpânind parodia şi ironia, mânuindu-le deopotrivă fermecător, a vrut altceva, şi incitant, pentru că stârneşte şi intrigă deopotrivă alegerea Sophiei, o muiere straşnică precum pare.
Sofia, îngăduie-mi să-ţi spun aşa, cele două luni îţi doresc să se dea peste cap şi să se transforme în doi ani, şi aşa mai departe, şi ştiu că nu va fi oricum şi nu se vor preschimba în orice.
LikeLike
Camelia, mă înveți alintată. În ritmul ăsta, în doi ani, nu o să-mi mai ajungi cu prăjina la nas. :))
Cât despre diversitatea lumii virtuale, calitate sau lipsa ei, cred că cel mai bine e să luăm ceea ce ne place și ni se pare nouă frumos. E loc pentru toată lumea și în real și în virtual iar oamenii trebuie să se însoțească după criteriul compatibilității. Sunt atât de multe lucruri frumoase și oameni minunați chiar în proximitatea noastră, că nu ne va ajunge toată viața să le cuprindem. Ar fi păcat să ne împiedicăm de urât și să nu ne mai rămână timp tocmai pentru frumos.
LikeLike
Drept grăit-ai, ca o Sofia a înţelepciunii. Eu sunt o fiinţă vulnerabilă la frumos, iar acolo unde am găsit frumuseţea, am luat-o şi mi-am aşezat-o pe genunchi, acolo unde am găsit-o, am lăsat şi urme ale trecerii mele, asta despre lumea virtuală.
Despre cea reală, avem fiinţe minunate care ne înconjoară în cât simţit că viaţa noastră de-asta nu are nevoie să poarte podoabe, că’i are pe ei.
Şi să nu uităm că şi urâtul are frumuseţe; la urma urmei, esistă şi o estetică a urâtului, nu?
LikeLike
Urâtul are fascinația lui ca și suferința, drama. Ele există, chiar dacă în doze diferite, în fiecare dintre noi, fie și în formă incipientă sau reziduală. Din când în când, trebuie să ne alimentăm și aceste nevoi. În artă însă, vor fi întotdeauna mai apetisante chiar dacă în viața reală le culegem mereu proaspete.
LikeLike