A fost nu o dată, ci de mai multe ori, o preafrumoasă domniță: Repetitio. Lumea o știe așa cum i s-a dus buhul, drept mama Învățăturii (Studiorum). Dacă mă întrebați cine e tatăl bio-logic al acestei copile pricăjite, ei bine, sunt în ceață complet. Tot ce știu despre Studiorum este că a crescut într-o familie monoparentală.
În lipsa tatălui, Repetitio a încercat să fie o mamă cât mai bună și mai perseverentă, dar a devenit în schimb excesiv de cicălitoare și degrabă pierzătoare de răbdare. E drept, nu-i treabă ușoară să fii mamă singură. Și sincer vorbind, nici copila nu pare să fie vreun geniu sau vreo progenitură descinsă din neamul lui Perspicacius. Dimpotrivă. Pricepe greu, după lungi repetiții și țipete isterice ale mult-iubitoarei ei mame. Gurile rele zic despre de-acum adolescenta Studiorum că ar fi cam nătângă și că singurul ei noroc este frumusețea. Dar mama, tot suflet de mamă, cum să nu creadă în odraslă și în viitorul strălucit pe care i-l construiește cu atâta dăruire. E sigură că după toată truda, într-o bună zi, va deveni demnă de toată lauda și va închide gura tuturor cârtitorilor.
Din neoficialele dar suculentele surse de informații pe care le avem, adică multe speculații și bârfe, se pare că Repetitio ar fi tândălit într-o vreme, în compania total neinspirată a leneșului Ignavus. Alții au împreunat-o deșănțat cu cheful Comus. Ba chiar unii și mai și, au aruncat-o în brațele vânjoase ale prostului Stultus. Și câte și mai câte altele. Cert e că, după o escapadă amoroasă, cum altfel decât cu repetiție, s-a trezit cu burta nu pe carte, ci la gură. Însă cel mai rău, așa cum vă ziceam, s-a trezit în gura lumii care i-a pus în cârcă relații care mai de care mai desfrânate cu rău famații aciuați sub fusta hulitei Moria (Stultitia) și elogiați de însuși Erasmus din Rotterdam în Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei.
Cum micuța s-a făcut și ea măricică de-acum, deși în ochii mamei sale va rămâne mereu doar o copiliță, împinsă de curiozitate, dar mai ales de șicanele deja insuportabile ale colegilor, a început să-i ceară mamei socoteală despre tată și despre rădăcinile ei. Rădăcini pe care distinșii altruiști, gata oricând să se sacrifice pentru grija altora, le-au înfipt strașnic într-un trecut mocirlos.
Eeei, abia acum începe marea provocare pentru Repetitio. Mai ales ca va trebui să explice nefericitul episod de nenumărate ori, iar amintirile o răscolesc mai rău decât gazele intestinale după excesul de fasole bătută. Cum e însă o femeie trecută prin multe și unsă cu toate alifiile, va găsi o metodă prin care să iasă și din asta, fără să scârțâie.
Tor ce are de făcut este să-i abată atenția, pentru o vreme, de la adevărata problemă. În plus, e o bună ocazie pentru Studiorum să învețe și lucruri mai pământești, adică despre metehnele și virtuțile lumii în care trăiește, nu doar teorii din cărți. Și nu e doar o metodă de a trage de timp. După prețioasele lecții de viață predate fiicei sale, e sigură că aceasta va deveni suficient de matură pentru a înțelege explicațiile pe care i le va da în legătură cu originile sale controversate.
Importanța minciunii în viața oamenilor în general, dar mai ales, în viața omului modern, va fi prima învățătură asupra căreia se vor apleca. Rămâne de văzut cât de jos.
Despre politica pașilor mărunți ai lui Studiorum prin viață, printre file de cărți și concepte noi am să vă povestesc în episodul următor care va apărea în curând pe micul blog. Promit să nu întrerup textul cu reclame.
Ilustrațiile fac parte din seria Books on Books și îi aparțin lui Jonathan Wolstenholme, un artist britanic suprarealist, trăitor în zilele noastre, a cărui pasiune pentru cărțile vechi e împărtășită și de mine.
ReBelleArte 