Despre originea speciilor

 

 

 

Primul sau Primula?

evolutia-bartatului-si-a-femeii

A existat dintotdeauna o preocupare firească a omului pentru origini. La întrebarea „Ce a apărut prima dată, oul sau găina?”, putem răspunde fără ezitare – Oul! Dacă ne întrebăm „cine a apărut prima dată, bărbatul sau femeia?”, având deja răspunsul anterior, putem folosi deducția logică: dacă oul… atunci bărbatul. Așadar, bărbatul a fost Primul, atât ca apariție, conform Genezei, cât și ca parcurs pe scara evoluției. Dacă am merge mai departe, tot pe calea deducției, femeia ar fi – a doua. Vom lăsa însă deducția pentru ceva mai târziu. La începuturi, femeia a apărut  ca variantă travestită a Primului. Și s-a numit – Primulă. Adică un fel de plantă cugetătoare (nu ca trestia lui Blaise Pascal, care nu la femei cred că se referea. Pascal, o personalitate absolut sclipitoare, în ciuda unei scurte existențe – 39 de ani, era deosebit de înțelept. Deși a luat și el în considerare căsătoria la un moment dat, și-a recăpătat rapid rațiunea, înțelegând că aceasta ar fi „cea mai joasă condiție de viață permisă unui creștin”).

Primula_aka

Primula, atât ca plantă, cât și ca femeie, e frumoasă, viu colorată, variată și fascinantă ca formă. Necesită periodic însă, câteva lucrări de …întreținere:

  • Fertilizarea: din zece în zece zile, cu îngrășăminte complexe dizolvate în apa de udare (în zilele noastre se acceptă și ceva mai rar)

  • Eliminarea frunzelor îngălbenite și a florilor trecute ori de câte ori este nevoie (acum se numesc ședințe de înfrumusețare)

  • Afânarea substratului – cel puțin o dată pe lună, cu un băț de grosimea unui creion (pentru ca afânarea să rămână un proces intern, domestic e bine să se realizeze cât mai des sau la cerere, înainte de apariția unei cruste; pentru o eficiență sporită e bine să folosiți un băț ceva mai gros) 

  • Eliminarea prafului: cu un burete înmuiat în apă curată, prin introducerea plantelor sub duș sau cu o pensulă fină la speciile cu frunze păroase (pentru simplificarea procesului de curățare s-a introdus în practică epilarea periodică)

Primula-White

Ziceam că voi lăsa deducția pentru mai târziu. Iată că acum i-a venit vremea! Trecând de perioada matriarhatului, unde era liniște și pace, adică exact climatul neprielnic evoluției, ajungem în perioada patriarhatului și a războaielor. Ca în orice vreme a schimbărilor, nici poziția femeii nu putea rămâne nerevizuită, mai ales în concepția bărbaților. Nu o să mă refer însă la toți, ci la unul dintre cei mai importanți. În accepțiunea lui Aristotel, unul dintre cei mai mari filosofi și oameni de știință ai Antichității, bărbatul era Primul iar  femeia era a doua. Ceea ce nu e rău. Câtă vreme ești pe podium locul doi e onorabil.

Mai exact, Aristotel spunea că în esență, femeii îi lipsește ceva. Ea ar fi un „bărbat nedesăvârșit”. În procesul de reproducere, femeia ar fi pasivă și receptoare, în timp ce bărbatul este activ și dăruitor. Din cauza aceasta, copilul moștenește numai însușirile bărbatului în sămânța căruia se găsesc aceste însușiri. Femeia era, din punctul său de vedere, numai terenul, pământul care preia și dezvoltă sămânța, „semănătorului”. 

Iată că, în privința relațiilor dintre sexe, se poate înșela chiar și un bărbat atât de rațional cum a fost Aristotel. Din păcate, această concepție nu este la fel de evoluată ca cea a lui Platon, căruia i-a fost discipol. Poate că Aristotel nu a avut prea multe experiențe practice în ceea ce privește viața femeilor. Din viața sa personală, știm că femeia care i-a devenit soție a fost amanta prietenului său. Am putea crede că nu prea avea timp să cerceteze sau să caute femei; drept dovadă a luat și el ce a găsit la îndemână. Cu toate că se îmbrăca frumos, avea tunsoarea îngrijită și inele cu pietre scumpe, poate că ochii mici, picioarele subțiri și vorba cepeleagă, nu l-au plasat în apropierea profunzimilor femeilor. Sau poate pur și simplu voia ca dominația în filosofie și știință să rămână doar bărbaților. Păcat că imaginea aristotelică a femeii, și nu cea platonică, a devenit predominantă în cursul Evului Mediu.

Aristotle_Plato

Rafael, Școala din Atena – Platon și Aristotel

Cu toate acestea, trebuie să ținem cont că la vremea respectivă descoperirile științifice se făceau doar pe baza observațiilor. Ceea ce face ca raționamentul lui să nu fie întru totul absurd. Asocierea pântecului cu un câmp fertil mi se pare potrivită și chiar poetică. Sămânța – de grâu, de exemplu – nu are nevoie să întâlnească în pământ o altă sămânță pentru a apărea un spic nou. Se desăvârșește prin ea însăși, se perpetuează fără alterare asemenea unei clonări. În lumea animală însă, reproducerea este supusă condiției. Devenim întreg prin înjumătățire și prin punere laolaltă. 

Poate că semnificația femeii ar fi putut fi ceva mai generoasă. Cu toate astea, pentru mine (și cred că pentru noi toți), Aristotel rămâne o personalitate fascinantă, cu o contribuție enormă și neviciată de timp în toate domeniile științei. Modul în care ne-a amprentat evoluția cred că ne poate face să-i trecem cu vederea lipsa genialității în materie de genetică.

Și ce pretenții să avem de la bărbații de altădată, câtă vreme mai există și în zilele noastre bărbați care își ceartă nevestele că nu i-au fericit cu progenituri de un anumit sex. Bărbați care nu-și conștientizează încă nici importanța, nici neputința. Evident, în aceeași ignoranță cromozomială se bălăcesc și ele, consoartele lor, că doar de aia s-au împreunat. Cu toată limitarea însă, au înțeles până și ei că perpetuarea speciei e condiționată de cunoașterea lui X și-a lui Y . Dar câți de X și câți de Y ar fi indiscret să ne spună.