Vreau să Văd
Privirea să umple spațiul dintre mine și frumos,
Să stea între noi și să se numească Admirație.
Vreau să Vibrez
Dorința de apropiere să scoată spațiul dintre mine și frumos
Și să-l pună deoparte pentru mai târziu;
Să trăiesc neființa spațiului și s-o numesc Iubire.
Vreau să mă Înalț
Iubirea să transforme doi în unu,
Conștiința ochiului uriaș în necuprindere;
Contopirea să-mi devină preaplin,
Să nu mai știu ce vreau și să numesc asta Perfecțiune.
Vreau să Știu
că nu e de-ajuns să văd, să vibrez, să mă înalț!
Perfecțiunea să-mi fie cădere și distanță
pentru un nou început.
Să știu că vreau mereu altceva.
Și să-mi numesc infidelitatea Libertate.
InfideleArte
Surse foto: