Ce pun politicienii pe masă de sărbători? Buget!

„Boul mănâncă iarbă, porcul tărâțe, alte animale numai carne, omul este și erbivor și carnivor; politicianul român are însă o hrană deosebită de a tuturor gângăniilor de pe pământ: el se nutrește numai cu Buget.”

 

Nu știu alții cum sunt, dar eu, cu mintea mea de blănoasă și cu privirea mioapă, mă simt tare norocoasă că m-am născut în aceste vremuri. De când e lumea și pământul, atât individul, cât și societățile au avut cam aceleași metehne. Ceea ce face existența noastră diferită dar și minunată este lipsa îngrădirilor și accesul la toată bogăția umanității – cunoașterea acumulată până acum. Tot ce avem de făcut este să filtrăm aceste informații și să ne bucurăm de munca altora. Și să sperăm că Timpul va avea cât mai multă „răbdare cu noi”. Ca specie, suntem însă programați să fim nemulțumiți de aproape tot ce se întâmplă în prezent sau de ceea ce avem noi și să considerăm bun și valoros tot ce ține de trecut, ori se află în ograda altora. De aceea, bucuria mea nu prea e împărtășită și de semenii mei. Ceea ce e un lucru minunat. Un om mulțumit nu-și dorește prea multe în plus, ceea ce-l scoate din cursa spre evoluție. Dacă toți ar suferi de „autosuficiența” mea, s-ar duce naibii progresul omenirii, ba chiar am putea dispărea ca specie. Așadar, nu pot să le fiu decât, recunoscătoare.  La mare modă a rămas și în zilele noastre: Văicăreala. Se vinde cel mai bine. Și nu doar că se vinde, dar se dă și pro bono. Dacă declari că-ți merge bine și că ești mulțumit, riști să rămâi singur. Dacă nu ai o dramă de pus pe tarabă, nu ești de interes. Nu dă nimeni doi bani pe realizările tale, pe bunăstarea sau pe veselia ta. Ba chiar te vor suspecta, fie că ești mincinos sau ascuns, fie că ai reușit prin metode neortodoxe. În plus, dramatismul mobilizează grupuri, dă greutate, seriozitate și chiar un anumit șarm, individului.

Deși răul este mult mai puternic ca și impact de moment, pe termen lung, în memoria afectivă vom păstra cu predilecție lucrurile frumoase. Până la urmă, amintirile sunt o compilație de secvențe frumoase din trecut, ușor înflorite sau cosmetizate. Din ele facem videoclipuri de suflet, în care ne refugiem și pe care le rulăm la nesfârșit în mintea noastră sfâșiată de greutăți și de nedreptăți. Despre un om care a murit, chiar dacă a fost rău, în timp se vor păstra și povesti doar lucrurile bune. Că nu degeaba există expresia: „despre morți numai de bine”. La fel se întâmplă și cu societățile, și cu regimurile politice. De câte ori n-ați auzit în jurul vostru, că înainte era mai bine, că trăim într-o societate fără prințipuri, că nu mai avem valori, că înainte se făcea carte, exista respect, nu se întâmplau „atâtea”, politicienii nu erau atât de răi și de hoți? Și alte asemenea clișee. Eu, dimpotrivă, aș spune că avem mai multe valori și repere ca oricând. Doar să vrem să le vedem. Evident, dacă pe vremea când se făcea școală de calitate, nu ca acum, nemulțumiții de azi ar fi avut în programa școlară și ore de istorie [sic!], ar fi aflat că viața politică era la fel de tumultoasă ca și acum. Și-n trecut, partidele politice apăreau, dispăreau, fuzionau, se scindau, fiecare partid avea gazeta/ele lui de propagandă, disputele pe bani, funcții și bugete nu erau cu nimic diferite de cele din zilele noastre.

Și fiindcă tot e sezon de împărțit bugete, mărturisesc că am găsit delicios articolul cu ciolan, apărut în 1905, în revista Furnica și publicat pe site-ul De ieri și de aziSper să îl găsiți la fel de savuros, dacă nu l-ați citit deja.

Advertisements