Iubire-n cuib de verde crud

 

 

 

Prin venă-mi bat din aripi turturele,

Prin capilare-mi țes un pat de rămurele,

În el își relochează duetul amoros,

Un puls străin dictează în cuib intravenos.

 

Îmi zguduie pereții cu ritmuri senzuale

Și îmi îmbată limfa cu damfuri muzicale.

Iubirea paște verde cu buze pofticioase

Uitând să se adape cu vinuri sulfuroase.

 

În inimi ce valsează sub albe luni de miere

Le injectez veninul din anii mei de fiere,

Căci flutură declinul în trupu-mi cavernos,

Iar acul rațiunii îmi stă cu vârfu-n jos.

Nobila fiară

 

 

 

În fiecare om, indiferent de vremea sau de grupul în care trăiește, există nevoia sau măcar dorința de diferențiere. Tânjim să ne facem remarcați, să ne detașăm de cei mulți, fie prin ceea ce suntem, fie prin ceea ce avem. Această nevoie s-a manifestat și la curtea regală a Franței, fără însă a fi un caz singular. Cadourile exotice, neobișnuite, făceau deliciul încoronaților și al înalților slujitori ai acestora, pe la toate curțile regale. În anul 1547, la ceremonia de încoronare, Henric al II-lea avea să primească, pe lângă animalele rare, aduse din zone îndepărtate, și un dar cu totul special care va face senzație în toată Europa acelor vremuri – o arătare cu trup de om, acoperită în întregime cu păr des și lung, asemenea unui animal fioros.

bestia 4

Gonsalvus: Ou La Véritable Histoire De La Belle Et La Bête

Ciudata creatură era adusă din Insulele Canare și se numea Pedro Gonzales. Înfățișarea neobișnuită era dată de boala rară de care suferea. Hipertricoza (gr.hyper – prea mult, și thrix, trichos – păr), cunoscută și sub numele de sindromul Ambras sau sindromul omului-lup, este o anomalie genetică ce se manifestă prin creșterea exagerată a părului pe toată suprafața corpului, cu excepția palmelor și a tălpilor. Pedro Gonzales avea doar 10 ani când a fost oferit cadou regelui. Încântat de omul sălbatic, căruia hotărăște să-i acorde o atenție specială, Henric îi latinizează numele în Petrus Gonsalvus, îl îmbracă cu haine de nobil, îi oferă hrană pentru oameni și o educație aleasă. Silitor, inteligent și cu un caracter echilibrat, Petrus deprinde arta conversației, învață câteva limbi străine, alungându-le astfel curtenilor temerile izvorâte din necunoașterea bolii sale. La început, aceștia îi atribuiau puteri magice și credeau că noaptea se transformă într-un monstru violent care fură copii și-i mănâncă.

220px-PetrusGonsalvus

Petrus Gonsalvus (1585), Lavinia Fontana

După moartea regelui, la un an după masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, Caterina de Medici hotărăște să-i găsească lui Gonsalvus o soție, potrivit statutului său de gentilom. Aleasa este Caterina Raffelin, o femeie frumoasă care nu îndrăznește să se opună deciziei reginei. Frumusețea exterioară a Caterinei se regăsește și în sufletul acesteia care, descoperind umanitatea lui Petrus, începe să-l aprecieze și să-l iubească. Povestea lor de iubire pare să fie sursă de inspirație pentru scriitoarea Gabrielle-Suzanne de Villeneuve, autoarea poveștii Frumoasa și Bestia din 1740.

783a56f84ca6908f026c4440fe1143c7

 Joris Hoefnagel

„Frumoasa și bestia” vor avea 7 copii, dintre care 4 vor moșteni boala tatălui. Copiii normali vor fi ignorați, în timp ce copiii afectați de boală vor fi plimbați prin lume asemenea unor măscărici și vor apărea frecvent în tablouri de familie, spre desfătarea nobililor din întreaga Europă.

76803_source

Familia va călători prin toată Europa, făcând senzație pe la toate curțile regale. Cu toate că se bucurau de aproape toate libertățile unor nobili, în privința copiilor afectați de sindrom nu aveau niciun drept. Aceștia le erau luați și oferiți în dar familiilor de nobili. Este și cazul Antoniettei Gonsalvus. După moartea Caterninei de Medici, în 1589, familia Gonsalvus se mută la Parma, la invitația ducelui Ranuccio Farnese. Aici, Antonietta va fi dăruită de Farnese amantei sale Isabella Pallavicina, marchiză de Soragna.

475px-Lavinia_Fontana_-_Portrait_of_Antonietta_Gonzalez_-_WGA07981

Antonietta Gonsalvus (1595), Lavinia Fontana de Zappi

Iată ce scrie în epistola din mâinile Antoniettei, în portretul realizat de Lavinia Fontana:

“Des îles Canaries fut apporté
Au seigneur Henri II de France
Don Pietro, l’homme sauvage.
De là, il s’installa à la cour
Du duc de parme, ainsi que moi,
Antonietta, et maintenant je suis
Dans la maison de la signora donna
Isabella Pallavicina, marquise de Soragna.”

copii hipertricoza

 Joris Hoefnagel

Isabella Pallavicina a fost una dintre puținele privilegiate ale vremii care avea o astfel de „jucărie” în carne și oase. Ceilalți erau nevoiți să se mulțumească cu portrete, deoarece cererea era mult prea mare și nu putea fi onorată. În aceeastă situație se găsește și Carol de Styria, arhiduce de Austria. Într-o scrisoare adresată cumnatului său, Guillaume de Bavière îi mulțumește pentru pictura cu familia Gonsalvus, pe care i-a trimis-o. Îi mai scrie că imaginea i se pare captivantă și îl roagă să-i trimită și un portret doar cu cei doi copii. Dată fiind vârsta fragedă a băiețelului, ar aprecia dacă acesta ar fi pictat gol.

9_hijo_de_petrus_gonzalvus_1580-243x300

Fiul lui Petrus Gonsalvus (1580), artist german anonim

După călătorii îndelungate prin Europa, soții Gonsalvus își găsesc în sfârșit liniștea la Capodimonte, în apropierea lacului Bolsena. Petrus moare în 1618, la vârsta de 80 de ani iar Caterina în 1623. Povestea lor a durat 40 de ani. Nu este însă o poveste pe înțelesul tuturor. Este o lecție diferită despre viață și iubire, despre frumusețe interioară și acceptare. Un basm la finalul căruia bestia nu se transformă în prinț. Atunci, ca și acum, reprezintă o poveste umbrită de prejudecăți, ca tot ceea ce se plasează mult în afara capacității noastre de înțelegere, în afara propriilor experiențe, cunoștințe sau concepții.

Gonsalvus - Die wahre Geschichte von Die Schšne und das Biest

În loc de „am încălecat pe-o șa…”, în completarea poveștii puteți vedea și:

La Belle et la Bête (1946)

La Belle et la Bête (2014)

Gonsalvus: Ou La Véritable Histoire De La Belle Et La Bête

iar dacă aveți drum prin Austria, nu ocoliți Castelul Ambras, Camera de Artă și Curiozități unde se afla portretul lui Petrus Gonsalvus, alături de alte figuri „ciudate”.

Și dacă nu aveți drum, puteți încropi măcar câțiva pași de vals pe minunata muzică a lui Eugen Doga, My sweet and tender beast.

Ochiul infidel

 

 

 

Vreau să Văd

Privirea să umple spațiul dintre mine și frumos,

Să stea între noi și să se numească Admirație.

 cropped-bill-gekas-photography-the-gallery-pleiadian-1352391547_b2.jpg

Vreau să Vibrez

Dorința de apropiere să scoată spațiul dintre mine și frumos

Și să-l pună deoparte pentru mai târziu;

Să trăiesc neființa spațiului și s-o numesc Iubire.

 10226790_1_l1.jpg

Vreau să mă Înalț

Iubirea să transforme doi în unu,

Conștiința ochiului uriaș în necuprindere;

Contopirea să-mi devină preaplin,

Să nu mai știu ce vreau și să numesc asta Perfecțiune.

les-souliers-van-gogh4.jpg

Vreau să Știu

că nu e de-ajuns să văd, să vibrez, să mă înalț!

Perfecțiunea să-mi fie cădere și distanță

pentru un nou început.

Să știu că vreau mereu altceva.

Și să-mi numesc infidelitatea Libertate.

works-5

InfideleArte

Surse foto:

1. Bill Gekas, Pleiadian
2. Oleg Zhivetin, Romeo&Juliet
3. Vincent van Gogh, A Pair of Shoes
4. Camille Claudelle, The Age of Maturity