Fiat lux!

 

Fotografia este tehnica prin care se nasc imagini sub acțiunea luminii.

De origine greacă, cuvântul fotografie însemnă a scrie cu lumină.

9ec812b1d6a305216ab47a18a74cd517

Cu lumină scrie și Bill Gekas portretele fiicei sale, transformând cu naturalețe fotografia în pictură. Tot cu lumină a scris și Vermeer pictura sa făcând-o să pară vie, reală și actuală ca o fotografie. Doi magicieni care transformă lumina în imagine și imaginea în emoție copleșitoare. Mai întâi, imaginea îți acaparează privirea și o ține captivă. Apoi îți posedă sufletul și nu ți-l mai eliberează. Ți-l amestecă în culori și trăiri, lumini și umbre, ți-l diluează și ți-l recompune. Multă vreme am considerat pictura suprema formă de redare a imaginii. Iar pe Vermeer un maestru. Un stăpân al luminii și al emoției mele. Fata cu cercelul de perlă mi-a sedus ochiul din prima clipă. Apoi mi s-au deschis alți ochi. La fel de autentici. I-am lăsat să mă vadă ca să-i pot vedea. Le-am îngăduit sa-mi golească privirea de sensuri știute și să cuibărească în ea sensuri noi. Au deschis o altă poartă de intrare a frumosului în mine și o cale nouă de intrare a mea în frumos. Fotografia a devenit o lume în sine. Artiști minunați, printre care și Bill Gekas, mi-au ținut poarta larg deschisă pentru ca eu să pășesc pe altfel de pânze și compoziții, să mă scald în noi lumini. Gekas m-a făcut să văd prin ochii lui ca și când, pentru o vreme, i-aș fi locuit mintea.

bill-gekas-photography-the-gallery-pleiadian-1352391547_b2.jpg cercelul de perla

Fată cu cercel de perlă sau Fată cu turban, denumită și Mona Lisa nordului, fascinează atât prin construcție cât mai ales prin misterul ce învăluie identitatea modelului. Pentru fiecare dintre noi dar mai ales pentru aceia care nu se mulțumesc cu povești incomplete ori cu final deschis, misterul a fost mereu un pântec fertil în care s-au zămislit scenarii și realități paralele. De pildă, în romanul scriitoarei Tracy Chevalier, „celebra necunoscută”, îmbracă hainele servitoarei Griet. Același personaj capătă chipul lui Scarlett Johansson în filmul regizat de Peter Webber din 2003, peliculă nominalizată la 3 premii Oscar, pentru cea mai bună scenografie, cea mai bună imagine și cele mai bune costume Girl With a Pearl Earring – Official Trailer

În alte opinii, Vermeer ar fi avut-o ca model pe fiica sa Maria. La fel și Gekas. Acesta din urmă, mărturisea într-un interviu că, atunci când fotografia e finalizată, modelul încetează să-i mai fie fiică, să-i mai aparțină. Ea devine metaforă. O întruchipare posibilă a oricărui copil.

Despre Fată cu pălărie roșie a fost lansată ipoteza că ar fi un autoportret al Mariei, fiica mai mare a lui Jan Vermeer care, asemenea Artemisiei Gentileschi și a altor femei din epocă, inclusiv olandeze, învață să picteze de la tatăl sau. Cum familia trecea printr-o perioadă cu mari dificultăți financiare, Maria ar fi realizat câteva tablouri, printre care și acesta, pentru a-și scăpa tatăl de datorii. Iar Vermeer semnează tabloul atribuit Mariei – Girl with a Red Hat, pentru a-l putea vinde. Cum probabil nu vom afla nicicând adevărul, fiecare dintre noi va da crezare poveștii în care se va regăsi mai mult sau pe care o va considera mai aproape de sufletul său. Sau poate ne vom folosi imaginația pentru a crea chiar noi alte versiuni și interpretări. Asta nu va întuneca însă în niciun fel valoarea artistică a lucrărilor acestui pictor desăvârșit.

 red hatred hat vermeer

Dali îl considera pe Vermeer ”mai presus decât toți pictorii lumii”, iar pentru Marcel Proust era „cel mai important pictor din toate timpurile”. În 1921, cu un an înainte să moară, Proust vizitase expoziția Jeu de Paume cu lucrările lui VermeerProfund impresionat de tablourile acestuia, Vedere din Deft – lucrarea sa preferată, îi devine sursă de inspirație în scrierea Captivei din romanul fluviu În căutarea timpului pierdut, publicată postum în 1923. Și pentru Gekas, Jan Vermeer van Delft este o sursă de inspirație, un model la care se raportează în realizarea fotografiei sale, un artist pe care îl admiră.

300px-Jan_Vermeer_van_Delft_001

Dar cea mai importantă impresie care va rămâne și care valorează cel mai mult este impresia noastră. Ea ne modelează individualitatea, ne compune caracterul și ne definește spiritul. Singurul obiectiv capabil să redea emoția în cel mai subiectiv și mai înălțător mod este Ochiul nostru.