Autoportret

Sunt femeie

Dar cine e perfect?

 

 

Ca origine: Primată

Într-o traducere aproximativă: prima femelă din istorie, cât de cât valabilă. Evident, fiind ”prima exemplară”, eram doar cu titlu de exemplu. Dar măcar îndeplineam funcțiile primare. Și primisem încredințări ferme din partea Creatorului ca voi fi îmbunătățită cât de curând. La polul opus, masculul era deștept, puternic, viril și vâna. Pentru că avea vână. Și pentru că așa voia el (chiar dacă nu citise teoria asupra primatului „voinței” în sfera reprezentării lumii și în comportamentul uman, apărută mult mai târziu).

În istorie: Oprimată

Adică o primatăPentru că ediția revizuită și îmbunătățită încă se lăsa așteptată. Și pentru că nu aveam un nume. Și pentru că așa vorbea despre mine masculul deștept, puternic și viril. Care, spre deosebire de primată, se numea deja OM. Și încă mai vâna. Uneori. Nu că nu s-ar mai fi simțit în vână. Ci pentru că între timp, descoperise cultivarea viței de vie. Și fiind și cult, o cultiva intens.

Fără succes: Suprimată

De fapt, se scrie sub primată dar e mai greu de pronunțat; iar în română oricum scriem cum vorbim și cum ne e mai ușor și până la urmă, cum vrem noi. Că doar e limba noastră și măcar cu ea să facem ce vrem. Deci, fără succes sub primată pentru că, așa cum am mai spus, masculul depășise deja stadiul de primată. Așa că, prin puterea decizională conferită chiar de Autoritatea Supremă, a stabilit că EL și numai EL trebuie să stea sub. Că doar era obosit de la vânătoare. Sau de la culesul viei?!…

Furia acumulată de secole: Reprimată

Mai exact, re primată sau din nou primată. Trecută prin matriarhat, prin foc (în special al iubirii) și pară (de unde mi-a rămas și  forma trupului), trecută cu vederea, trecută de timp  sau și mai simplu – trecută, aveam să devin în sfârșit prezentă. Așadar, Femeie! Și cu toate că îmi câștigasem aproape toate privilegiile și drepturile de care fusesem lipsită pe nedrept în trecut, mă apuca uneori din senin, o furie paroxistică. Ceea ce ne face să observăm o regresie temporară la stadiul inițial de primată, deoarece furia, violența neținute sub control sunt specifice doar ființelor involuate și iraționale. Prin opoziție, oamenii în general și bărbații în special, sunt ființe superioare, inteligente și raționale, capabile să-și controleze pornirile primare, sentimentele ostile și alte manifestări inadecvate.

De la sechelele rămase: Deprimată

Asta deoarece, episoadele de depresie nu pot fi decât de primată. Oamenii, ca ființe superioare, sunt echilibrați, puternici, își canalizează eforturile către dezvoltarea personală, sunt mereu în căutarea frumosului și a fericirii. Au așadar, aspirații înalte pe care nu doar le urmăresc, ci le și ating. De aceea, nu pot să cadă pradă depresiei, printre ale cărei cauze se numără slăbiciunea, ignoranța, lipsa stimei de sine și alte asemenea caracteristici în opoziție clară cu superioritatea speciei umane.

Când vorbește gura fără mine: Exprimată

Chiar dacă spun prostii, măcar articulez cuvinte, ceea ce mă face o ex-primată=fostă primată, cu semne clare și incontestabile de evoluție. Prin urmare, dacă nu mă ridic la nivelul așteptărilor voastre, trebuie să înțelegeți că sunt încă în plin proces de formare și dezvoltare personală, ca să folosesc exprimări la modă. Adică, nu sunt terminată.

În formă suplă: Comprimată

De câte ori mă îngraș mă încăpățânez să intru tot în hainele vechi și strâmte. Că vreau să-mi păstrez standardele. Sau chiar să le depășesc. În realitate însă, burta e singura care reușește să și le depășească. De aia e și cea mai comprimată.

În formă narcisistă: Imprimată

Mă prezint cu poza în mână și zic: m primată. U? Asta e o exprimare în limba veche sau latina vulgară. Din ea s-au inspirat și francezii mai târziu. Sau englezii, că-i cam încurc.

Sunt frumoasă, nu-i așa? După cum vedeți, am o grijă deosebită pentru formă. Fondul poate să mai aștepte. Sunt un exemplu viu că se poate trăi și așa. Și să ne mai lase Maiorescu cu a sa Teorie a Formelor fără Fond.

mainuto machiato

Drumul meu inițiatic se încheie deocamdată aici, în zilele voastre.

La fel și primata vizită. Dacă ți-a fost bine, mai rămâi să-mi mai cotrobăi prin sertare (am ascuns un vin vechi pe undeva) sau revino altădată, când ai timp! Deși, fie vorba-ntre noi, nu ai niciun motiv să te înhăitezi cu așa un specimen. Adică cu origini așa de vechi.

Prima(ta) Doamnă

Sursă foto: aici

17 responses to “Autoportret

  1. sunt inca in cautarea sticlei de vin, citesc cu placere ce ai scris, nu-mi pierd insa concentrarea,( ca un vanator ce sunt ::)), m-am gandit ca daca nu voi gasi licoarea ma multumesc si cu strugurii (cuvintele) blogului tau. De ce te-ai oprit din scris?

    Liked by 1 person

    • Dear hunter, la cât praf și păienjeniș s-au așternut pe blogul meu, nici nu-i de mirare că nu ai găsit sticla cu vin, bine că ai scăpat teafăr. Cât despre abandonarea scrisului, e greu de explicat. Motivele pe care le-am invocat de-a lungul timpului nu m-au putut convinge nici măcar pe mine însămi. Și liana s-ar prăpădi de râs dacă le-ar auzi. Dar promit să remediez asta cât de curând.

      Liked by 1 person

      • Da’ cu câtă lume te’ai înhăitat de-a lungul vremii, îmi plac toţi, mai puţin unul dintre cei, şi nu mai ştiu cât să fie de când am citit postarea asta şi m-am prăpădit de râs, că eve cu aşa simţ al umorului mai rar, eu fiind o evă cu umorul cam tristache, când am citit, am râs, n’am zis o vorbuliţă, acum mă întorc aici pentru că am luat-o pe urma cuiva care îmi scotocise prin blogroll.

        Like

        • Frumoasa mea dragă, ce cohăitaș de-al meu nu-ți place? La cât sunt de puțini, fie și unul ar atârna greu în statistică. Sunt sigură că mă vei lumina. Cât despre umor, te judeci prea aspru. Ai un umor elevat, fin și adecvat temperamentului tău. Eu sunt o jucăușă prin excelență, ceea ce mă face și superficială, într-o oarecare măsură. Eu nu explorez profunzimile cu minuțiozitatea ta.Tu poți ajunge cu o lejeritate înnăscută până la fundul gropii Marianelor. Face parte din ființa ta. Iar asta îți dă un farmec inegalabil.

          Liked by 1 person

          • Nu’ţi zic, mai bine îl tac, doar că nu mă putusem stăpâni la vorb’ă când i-am văzut pe-acolo gravatarul, şi nici că atârnă nici prea mult şi nici prea tare, când e despre doarhălăduitori, noi suntem rămâietorii tăi, ăştia câţiva pe care îi ştii de niscai vreme, care ţi se întorc în locul ăsta de fiecare dată, iar şi iar, care nu lasă doar urme ca să o iei pe urme.
            Eu acum îmi închipui că alerg cu tine, târându-te prin ferigi, ca să mai scrii aşa cum îmi închipui că ai alerga, eşti o bună ale(r)gătoare de cuvinte şi rosturi.

            Like

  2. Camelia, lumineaza-ne cu lamurirea despre “hartuitorul” in cuvinte blogosferice ::)), nu e cinstit sa ne lasi asa nedumeriti. Eu , unul incep sa ma uit cu atentie in oglinda, daca se refera la mine? ::)))

    Liked by 1 person

    • Nu ştiu, bre, de niciun hărţuitor, nici cu ghilimelele de ghiduşie, nici măcar asta, ziceam doar că băgasem de seamă cum că din scotoceală, cineva ajunsese pe’aci, pe la Sofia, şi’mi ziceam, cin’ să fie, cin’ să fie, şi-acum văd că tu fuseşi.

      Like

  3. Dragii mei, e bun și misterul în anumite circumstanțe, dar mie îmi plac lucrurile spuse direct. Ce pot eu deduce din discuțiile voastre, debordând de o inteligență ce-mi luminează mintea ca un bec de 10W, este că amicul ix, persoană importantă, nu spui ține, supără pe conița noastră dintr-un rezon străin mie. Și mai bag de seamă că întâmplările “batjocoritoare” s-au petrecut pe la case mai mari și nu taman în bojdeuca mea. Și acu’ să vă văz, iaște bună deducția mea duhnitoare de logică, au ba?

    Liked by 1 person

  4. Eu de-abia îl cunosc pe xpaint, sau nici măcar, aşa că n-am nimic cu el, şi nici dacă l-aş cunoaşte nu aş avea ce şi nici de ce, în “”bojdeuca” ta e linişte şi armonie, aşa şi să rămână, vina e a mea, că puteam să tac ceva în loc de a-l zice.

    Liked by 2 people

  5. Iata cata galceava s-a starnit “geaba”, nu am scris niciodata nimic suparator sau in contradictoriu, macar, pe blogul Cameliei, niciunde dealtfel :), confuzia a venit pesemne de la desenul din avatar. Daca asa este, imi cer scuze si promit sa desenez altceva ::)), pana atunci, pionul ramane sa caute prin bloguri si sa citeasca ce-i place. Ii place si aici si-n blogul Cameliei, floare desteapta pe care am confundat-o, recunosc cu mimoza cand am vazut ce-mi scrie ::))). Glumesc… hai sa ne pupam in cuvinte si sa ne iubim metaforic. Pace si armonie de bloguri!

    Like

    • Chiar așa, repune pensula în drepturi, că unui pictor cu ea în mână îi șade bine și lasă pionul să cadă în luptă dreaptă, așa cum se cuvine. Cât despre iubirile metaforice, eu zic să mai lăsăm scrierile și pânzele la uscat, să nu ni se întindă cernelurile și văpselele de la pupăceala prematură.

      Like

Leave a comment