scurtcircuitul apei

 

 

mi-e sete

m-aș adăpa din sticla de lângă pat

dar m-am adăpat și-aseară

și s-a sfârșit

s-a sfârșit în sticlă

în mine s-a adunat ca-ntr-un lac de acumulare

mă duc în baie c-o oarecare lehamite

dușul a devenit jalnic și insuportabil

în fiecare zi își plânge pe mine

apa pierdută

și ploaia iar îmi bate-n geam după adăpost

dar s-a terminat cu generozitatea

am cârpit acoperișul

așa că mă pun pe cântat (prost și afon, cum mă pricep)

să creadă că n-o aud

dar parcă bate și mai tare

pare atât de aproape că simt că mă stropește

acid și-mi ciupește pielea

pielea mea fină și catifelată

se pare că norii plâng de mila dușului

deși nu s-au cunoscut, doar așa din auzite

doar știi cum se propagă bârfa-n apă

copiii norului unu (pe care îi ține în gură să le fie cald)

cad mereu când se ia la harță cu nevastă-sa

da’ las’ că-și permite să-i scape, că are-o grămadă

ăștia se reproduc mai ceva ca iepurii

ce dacă stau pe unde-apucă și n-au de nici unele?

așa, ziceam de nevastă-sa

soi rău din clanul nimbus

tare-i mai place să-l bată la cap

da’ el nu prea-și pune mintea cu ea

de obicei îi dă niște scatoalce și se răcorește

dar acu’ s-a pus și pe-njurat

tună și fulgeră ca un apucat

plozii băloși, neștiind să zboare

s-au izbit violent de asfalt

și până să se evapore

s-au și scurs în canalizare (ăsta-i curat ghinion, de obicei sunt înfundate)

și-acolo-și vor face veacul cu rămășițele dușului

niște dejecții, dacă mă-ntrebi pe mine

oricum, suferința lui n-o pot spăla toate apele

poate doar cele pluviale

cât își mai permite

că-n unele orașe costă mai mult decât apa potabilă

n-o să poată cap de pară nici să viseze la așa lux

ce, crezi că mai e mult până se generalizează?

bănuiesc că ăștia de la taxe-s mâna-n mână cu ăi de sus

că doar un nor spală pe altul

și se știe că norii lucrează la negru

doar ăi mai cu frică de Dzeu (pe motiv de proximitate)

o ard mai la gri

mama lor de fulgerați!

dar nu cu economia supraterană voiam să vă fac capul mare

eu am năduf cu dușul

că și dacă plânge, ce rezolvă?

și eu dacă zic, ce rezolv?

 

niște dejecții!

Advertisements

22 responses to “scurtcircuitul apei

  1. Şi eu care venisem pe aici să-ţi zic de sorbul dragostei, că tot e (deja) ziua cu înamoratul, şi când colo, ce mi-e dat să văd, cuvintele unor realităţi mai noi, aşa, că asta cu apa pluvială când mi-a ajuns pentru prima dată la auz am zis că e sfârşitul pământului dacă le-a trecut unora prin minte, şi-o plătesc şi ăia de n’au canalizare, bag de seamă că n’are deloc o realitate obiectivă, mama ei de ploaie pe care unii o cântăresc şi-o împart după cum le vine, iar acum întrebarea întrebătoare e ce să facă oamenii, să cadă în genunchi şi să se roage să nu dea de la Ăl de Sus?

    Liked by 1 person

  2. ai dat liana la spălat şi ţ-a rămas mică?

    total pe lângă apa ta mi-am amintit bancul cu maimuţa şi iguana:
    cică maimuţa şi iguana se întâlnesc ele într-o zi şi ce să facă cum să facă, se pun pe fumat haşiş în copac. şi dă-i fum şi distracţie pă ele. la un moment dat iguana zice că i s-o făcut sete şi coboară să bea apă. evident amândouă hăhăiau de numa’ aşa că le aude crocodilu. curios bocnă zice el:
    – ia să mă sui în copac să văd de ce râd alea doo! şi ţuşti în pom! ajunge sus şi vede maimuţa praf. evident îl vede şi maimuţa şi-i zice:
    – fatăăă! da’ câta apă ai putut să bei!

    Liked by 1 person

    • Și tu, dear, o arzi cu eludarea? auzi la ea, total pe lângă apa mea! Și-mi mai scoți și vorbe că umblu cu șopârla, de-astea-mi ești? Io știu că ai nas de mâț și că fără fum nu iese praf, da’ jur pe blana udă și pe mațul gol că nici în copac n-am fost și nici liana nu-mi miroase a iarbă. 😀 Și nici mică nu mi-a rămas, că am luat-o cu vreo 10 măsuri mai lejeruță, să-mi vină și când am să mă fac mare, adică celebră. 😀

      Liked by 1 person

      • hihihi! mi-erea dor de tine fată!
        altă dată să nu mai bei ape că uite ce paţi: ies bancuri cu tine şi şopârle. da să şti că nu iooo.. e den folcloru poporal… 😀 😀 😀

        Liked by 1 person

        • Să știi că și mie mi-a fost dor de tine, dear. Dar când încalec pe liană, mă cam fură coclaurii și pohta de umblătură. Mă ispitește diavolița, că știe că-s oamă bună și n-o pot trata cu refuz. 😀
          Apă am zis să beau și io ca oaminii, că cică te purifică, da-i clar că mie nu-mi priește și-i musai să mă lăs. Vezi bine că la mine dă halucinații. 😀

          Like

  3. Şi cum mai sunt câteva ceasuri până vine primăvara, eu aşteptând-o de pe acum cu nasul turtit de geam, îţi doresc să năduşeşti în ea de fericire, să te treacă toate apele!

    Like

    • Camelie dragă, cât de frumos mă îmbii tu să-mi fertilizez primăvara al cărei start l-am ratat. Chiar dacă nu mă prea pricep la începuturi, să știi că recuperez mereu pe parcurs, iar finalurile sunt mele apo_teotice. Hihi!
      Îți mulțumesc că ești în anotimpul meu și îți doresc să-ți fie primăvara după chipul și asemănarea ta și să nu-ți ieși din ea oricâte toamne ți se vor flutura pe sub nas, fie el și turtit de geam!
      Îți voi lăsa și eu o melodie nelipsită din primăverile mele defective de anotimp.

      Liked by 1 person

          • O, da, corul chiar are darul de a-ți răscoli toate măruntaiele sufletești. Cât de norocoasă și de fericită trebuie să fii, să cunoști acest om minunat și, pe deasupra, să mai cânți și într-un cor. Eu, în ale cântatului, sunt o catastrofă, deși în ale vorbitului, vocea mi-e caldă și melodioasă. Iubesc însă muzica de toate felurile și din toți rărunchii. E genul de iubire aproape dureroasă, în anumite cazuri, care mă face să mă desprind de mine, căreia nu-i pot refuza nimic și îi cedez de fiecare dată, ca o ușuratică fără prințipuri.

            Liked by 1 person

            • Îl ştiu de când eram mică, la scurtă vreme după ce ne-am mutat în oraşul ăsta unde vieţuiesc acum, că’s născută în vest, în vestul ţării, întâmplarea, că nimic nu e întâmplător, l-a adus pe tata şi pe el împreună, iar de atunci s-au legat cu nod.
              E un om extraordinar, să ştii, nu te-ai mai sătura să îl asculţi vorbind, te fură, eşti în puterea lui, subjugat, şi mai presus de toate e de’un firesc fără margini, dar să ştii că legat de cor,n’am nicio treabă cu cântatul, îţi pomenisem de el pentru că prima lui înfăţişare aşa a avut-o cu mulţi, mulţi ani în urmă, şi am avut fericirea de a fi acolo, în acea dintâi zi,nu îţi poţi imagina ce se simţea în acea sală, toată lumea era un singur trup care vibra pe acordurile muzicii.
              Şi hai să îţi zic un secret, Tudor Gheorge cântă după ureche, cum se zice în lumea lor, nu are studii muzicale, de’astea.
              Eu de cântat, singurul loc unde dădeam câte un recital era în baie, altfel, sunt ca tine, iubesc muzica visceral.

              Liked by 1 person

              • Nu te saturi de el nici dacă-l vezi în concerte la TV. Are o carismă extraordinară. Sunt convinsă că avându-l în față te seduce ca un veritabil vrăjitor. Expresivitatea lui mi se pare fantastică, pare să comunice cu fiecare por din ființa lui. Lipsa studiilor muzicale pălește în fața talentului, a plăcerii și a emoției cu care cântă, cu care dăruiește din preaplinul lui. N-ai cum să nu-l iubești.

                Like

  4. N’ai ratat startul, c-a fost părelnică,părea c’a venit mai devreme dar m-am înşelat, cine ştie când o veni cu adevărat, aşa că tu stai la pândă, la cel mai mic gest, la cea mai slabă mişcare nu i te da, cum am făcut eu, încercând poate să o grăbesc când ea era abia mişcată.
    Îţi mulţumesc la rându-mi pentru că-mi eşti, şi vreau să-ţi fiu a tuturor anotimpurilor, cele ce-au fost şi cele ce vor veni precum şi a celor care poate vor întârzia să apară.
    Îţi las şi eu ceva, şi încă o mulţumire pentru preafrumosul om Tudor Gheorge, răscolitorul de suflete, un prieten tare drag al familiei mele de mulţi, mulţi ani.

    Liked by 1 person

    • Zice tare bine. Cred că nu am scăpat nicio piesă din repertoriul lui. Ar fi și păcat să mi se întâmple una ca asta. Îmi plăcea să-l ascult mai ales la drumuri lungi prin țară. Merge ca drumul întins! Sau, ca să folosesc o expresie pe care o urăsc, “merge blană”.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s