„Boul mănâncă iarbă, porcul tărâțe, alte animale numai carne, omul este și erbivor și carnivor; politicianul român are însă o hrană deosebită de a tuturor gângăniilor de pe pământ: el se nutrește numai cu Buget.”
Nu știu alții cum sunt, dar eu, cu mintea mea de blănoasă și cu privirea mioapă, mă simt tare norocoasă că m-am născut în aceste vremuri. De când e lumea și pământul, atât individul, cât și societățile au avut cam aceleași metehne. Ceea ce face existența noastră diferită dar și minunată este lipsa îngrădirilor și accesul la toată bogăția umanității – cunoașterea acumulată până acum. Tot ce avem de făcut este să filtrăm aceste informații și să ne bucurăm de munca altora. Și să sperăm că Timpul va avea cât mai multă „răbdare cu noi”. Ca specie, suntem însă programați să fim nemulțumiți de aproape tot ce se întâmplă în prezent sau de ceea ce avem noi și să considerăm bun și valoros tot ce ține de trecut, ori se află în ograda altora. De aceea, bucuria mea nu prea e împărtășită și de semenii mei. Ceea ce e un lucru minunat. Un om mulțumit nu-și dorește prea multe în plus, ceea ce-l scoate din cursa spre evoluție. Dacă toți ar suferi de „autosuficiența” mea, s-ar duce naibii progresul omenirii, ba chiar am putea dispărea ca specie. Așadar, nu pot să le fiu decât, recunoscătoare. La mare modă a rămas și în zilele noastre: Văicăreala. Se vinde cel mai bine. Și nu doar că se vinde, dar se dă și pro bono. Dacă declari că-ți merge bine și că ești mulțumit, riști să rămâi singur. Dacă nu ai o dramă de pus pe tarabă, nu ești de interes. Nu dă nimeni doi bani pe realizările tale, pe bunăstarea sau pe veselia ta. Ba chiar te vor suspecta, fie că ești mincinos sau ascuns, fie că ai reușit prin metode neortodoxe. În plus, dramatismul mobilizează grupuri, dă greutate, seriozitate și chiar un anumit șarm, individului.
Deși răul este mult mai puternic ca și impact de moment, pe termen lung, în memoria afectivă vom păstra cu predilecție lucrurile frumoase. Până la urmă, amintirile sunt o compilație de secvențe frumoase din trecut, ușor înflorite sau cosmetizate. Din ele facem videoclipuri de suflet, în care ne refugiem și pe care le rulăm la nesfârșit în mintea noastră sfâșiată de greutăți și de nedreptăți. Despre un om care a murit, chiar dacă a fost rău, în timp se vor păstra și povesti doar lucrurile bune. Că nu degeaba există expresia: „despre morți numai de bine”. La fel se întâmplă și cu societățile, și cu regimurile politice. De câte ori n-ați auzit în jurul vostru, că înainte era mai bine, că trăim într-o societate fără prințipuri, că nu mai avem valori, că înainte se făcea carte, exista respect, nu se întâmplau „atâtea”, politicienii nu erau atât de răi și de hoți? Și alte asemenea clișee. Eu, dimpotrivă, aș spune că avem mai multe valori și repere ca oricând. Doar să vrem să le vedem. Evident, dacă pe vremea când se făcea școală de calitate, nu ca acum, nemulțumiții de azi ar fi avut în programa școlară și ore de istorie [sic!], ar fi aflat că viața politică era la fel de tumultoasă ca și acum. Și-n trecut, partidele politice apăreau, dispăreau, fuzionau, se scindau, fiecare partid avea gazeta/ele lui de propagandă, disputele pe bani, funcții și bugete nu erau cu nimic diferite de cele din zilele noastre.
Și fiindcă tot e sezon de împărțit bugete, mărturisesc că am găsit delicios articolul cu ciolan, apărut în 1905, în revista Furnica și publicat pe site-ul De ieri și de azi. Sper să îl găsiți la fel de savuros, dacă nu l-ați citit deja.
nu citisem articolul furnicos, aşa că zic mulţam. şi o mirare tot am… postarea m-a dus cu gândul la publicistica eminesciană şi chiar dacă ştiu răspunsul, tot întreb: chiar nu am învăţat nimic? 😦
LikeLiked by 1 person
Psi, dear, după umila mea părere, la nivel colectiv, coeficientul de inteligență, ca și gradul de înțelegere, vor rămâne mereu constante. La fel ca proporția bogați – săraci. Deși există o mare diferență cantitativă între cele două categorii este perfect justificată și cred că tocmai acest dezechilibru aparent, dă echilibru. Imaginează-ți cum ar mai putea exista omenirea, nu cu toți oamenii cu inteligență peste medie, ci cu jumătate. Cine ar servi pe cine? Cine s-ar mai înțelege cu cine, cine ar mai conduce pe cine? Cine ar mai da cu sapa? Cine ar mai face pantofi sau ar merge la lupte pentru cauze care nu-i aparțin, șamd. Problema nu e că există diversitate și stratificări sociale. Ci că există, ca și în cazul îmbogățiților peste noapte, o categorie a parvenitului intelectual, care crede că le știe pe toate și e priceput la orice; care migrează artificial într-o categorie căreia nu-i aparține, decât în aparență. Problema nu e că nu toți elevii iau BAC-ul și nu se înscriu apoi toți la facultăți (nici măcar la cele mintale 😀 ). Ci că nu au unde și cum să practice meserii potrivite inteligenței și priceperii lor. Doar nu avem pretenția ca Vasilică sa citească Cioran sprijinit în coada sapei, sau sa conducă tractorul ascultând Mahler la căști. 😀
LikeLike
sigur că inteligenţa şi… hmm… prosperitatea sunt cumva constante în timp, greu de crezut că pareto visa atunci când a inventat legea lui. fenomenul parvenitismului însă are şi el rădăcinile lui, învechirile lui, ca şi ipocrizia. cumva, tarele unei spcietăţi în care oamenii erau proprietari producători şi beneficiari ne mai stau pe umeri ca pământul pe atlas. şi ar mai fi ceva: asumarea responsabilităţii. dincolo de faptul că toţi credem că putem … înţelege mahler, de pildă, când vine vorba de asumare… stăm mai prost decât lipsa de şansă în profesie, educare, etc.
auzi? da’ ceam păţit amândouă de-am devenit aşa profunde? 🙂
LikeLike
Păi, chiar așa! Profunzimile astea ne pot sluți de-a dreptu’.
Sus pe liană, dear, să ne salvăm blănurile! 😀
LikeLiked by 1 person
frunzărimile de la fragii de toamnă ni se trag, aşa cred. tot aşteptând, am devenit aşa dă sărioase! pfff…. unde mai pui că miai ne anunţa că el dinainte de crăciun va veni cu… naşterea fragilor. aaaamiiiin!
noi, dacă nu cad de oboseală până atunci, îl vom întâmpina cu steaua, de pe liană (dacă îngădui) sau din copacul cu gloabe numai bune de spart, chestuine pentru care îmi fac întotdeauna timp. 😀
LikeLike
Mai încape îndoială? Ți-am zis c-am extins liana. Numa’ s-avem grijă la stea, să nu fie luminăcioasă și să ni s-aprindă blănurile ori să-ncepem a beculi. 😀
LikeLike
las că punem un înjer în vârf de copac. sau, şi mai bine, o zână, anu ăsta l-am auzit pe moş crăciun spunându-i unei zâne ce să facă cu copacu’ aşa că presimt că o vom vedea curând. 😀 😀 😀
LikeLike
Dear, tu chiar te-ai înhăitat cu munca și văz că-ți dăunează. Cum păcatele noastre, o să vedem o zână, curând? Și chiar dac-am vedea-o, crezi c-am putea-o cățăra în vârfu pomului? Nu știi că astea-s prețioase, mimozele elegante și delicate, nu se cațără ca noi, că-și rup rochițele de mătase. 😀 😀 😀
LikeLike
măăăi, ai uitat povesteaaa? stai aşa, rezum io:
cică moş crăciun într-un an nu mai prididea cu treaba. deficit de timp mai ceva ca deficitele noastre bugetare actuale care numa’ la rectificări le stă mintea, aşa că îşi cheamă subalterni şi le zice:
-popor, tre’ să trudim! musai şi bistoş tre’ să ducem la tot cupilu brad până la miezul nopţii că altfel vin comuniştii şi deviu moş g(b)erilă.
amu’ poporu cam subţire, deşi nu lipsea unu’, dar unii plecaseră pe la căpşuni, alţii prin palm beach, aşa că moşulache a chemat în ajutor de tip caritas sau fni, toată suflarea mitologică, ba chiar şi din alte mitologii, încă neinventate.
şi se-apucă oamniii de treabî şi dă-i şi distribuie mai abitir ca fan courier şi ddp, să-l ajute pre om să nu retrogradeze din ligă, că doară în el e toată nădejdea darului anual. treaba oablă şi cătră ziuă, pe când rudolf zăcea privind ceacâr de osteneală, că el era -cum ştim- şi şef de sanie pe deasupra, apare o zână cam năucă aşa, târând un brad după ea, cam frăguţ aşa, după cât îl plimbase, şi-ntreabă:
– moşule, ce să fac cu bradu’ ăsta?
iritat şi obosit moşu i-a spus unde să şi-l introducă.
şi uite-aşa, oamenii, în semn de preţuire şi respect faţă de divinitate, legendă şi marketing, au început să împodobească bradul de la zână în jos… pe un mal frumos, negru vodă trece… ăăăă, asta-i din altă poveste. 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Foarte tareee povestea! N-o știam. 😀 😀 😀
LikeLike
Sophie, zanele au rochițe de voal, mai, d ala fin ca o … parere, nu ca o panza de paianjen si- nu stiu daca pt. ‘ranforsarea’ 😀 tesaturii , ori pt. estetica vestimentatiei- din loc in loc, smaralde- au verdele inclus din start si mereu. :))
ele n au nevoie sa se cartere in brad, ca tot omu’ sau alt mamifer, ele leviteaza, cica. asta pt. ca nicio o lege nu li se poate aplica- nici macar cea gravitationala. =))
LikeLike
Păi, voalul poate să fie și din mătase. Dacă nici zânele nu-și mai permit mătasea, și își fac acoperitori din material sintetic, îmi schimb părerea despre ele. Poate le și concediez anul ăsta. Ce, mie și felinei nu ne-ar șade bine-n vârf? 😀 😀
LikeLiked by 1 person
am stiut io ca tu esti … extrema prin precizie, app. de un ‘ex’. 😀 voalul ala era o parere, ca doar n oi vrea ca zanele sa poarte lucratura unor viermi… harnci ei, da’ totusi… 🙂
in varf, da, blanoasele! 🙂
LikeLike
ma’ntreb daca peste 2000 de ani, pe aceasta planeta sau alta, cineva va mai citi ceva?! nu neaparat Cioran, da’fie. :))
insa, categoriile sociale cre’ca vor exista si atunci(muzica doar sper sa reziste in timp), iar criteriul de ‘departajare’ va fi cel atavic, evident: puternic/ slab. cultura e un artificiu, o alta iluzie a omului, mamifer social.
LikeLike
De ce să nu citească? Citeau acum 2000 de ani, vor citi și peste 2000 de ani. Doar ca vor citi altfel, de pe alt suport. Iar cititul va fi cu absorbție rapidă. 😀 Sunt sigură că vor fi descoperite substanțe neurotrope cu efect mult mai puternic decât cele existente azi, care vor intensifica și îmbunătăți activitatea creierală. 😀 Ca-n filmul Lucy (2014).
LikeLike
creierala ? mai, toate ca toate, da’ sa nu te prind ca te iei de Besson, clar? :)) chiar si daca prefera blondele, tot un dulce ramane. 🙂
LikeLike
Să nu-ți pice dulcele greu, Năsturel. 😀 Că onorabilul e rotunjor… ca o bombonică. 😀 De fapt, să nu fiu rea, e doar un om cu … greutate. 😀
LikeLike
Da da, criteriul atavic. Că de aia am evoluat de la maimuțe la ființe care scriu și citesc, ca să involuăm la loc. Sau de aia ne-a creat cineva după chipul și asemănarea lui, că acel cineva era foarte vânjos și avea pătrățele pe abdomen. Într-adevăr, cultura e un artificiu, spiritul – o iluzie. Da’ să știi că nu ești original: pun pariu că 99% dintre cei care dau cu sapa tot așa cred. Că materia îi baza. De acolo am plecat și la aia se rezumă totul. Și ei au dreptate oarecum, vorbind așa, în nume personal. 🙂 Atâta că, în timp, o să se cizeleze și ei. Și nu invers, adică să decadă cei care deja sunt cizelați.
LikeLike
Frumoasă (cea mai) și deșteaptă (cea mai) primată, nu știi tu oare că așa ne e specia? Curioasă, neîncăpătoare în propria blană, mimetică, posesivă – de la natură. Invidioasă, rapace, crudă, etern nemulțumită, isteroidă, egoistă – de la cultură.
Să ședem pe scăunele și să scobim la lingurele? Să facem prinos de rugăciune pentru vremuri (sperate) mai bune? Să ne revoluționăm (de prisos, căci ciolanul face pateul gustos)? Să citim carte, să iubim arte, să ne deschidem ochii mari (nu doar ocular, dar și emoțional)? Să facem paradă, deșeartă, de buză/țâță siliconată? Să întrăm în politichie, poate istoria o să ne știe (și de nu n-o știi ea, ne-o știi, îmbogățită, familia)?
Io n-am, îmblănită și gingașă făptură, nici un răspuns, nici o chemare…..
Dar știu, instinctiv cu siguranță, că pe liana evoluției drumurile par mereu ascendente. Popasurile nu sunt valorizate, cine nu urcă nu câștigă bani/apreciere/putere. Cine ia o pauză să privească în jur pierde ocazia/babuinul/banana. Ne-am autoînvestit cu încrederea că mișcarea e totul. Ne drogăm cu convingerea că ne mișcăm mereu la deal.
Pe liana mea că dacă privesc în zare, așa și pare!!
LikeLike
Cătălină, dragă, io când privesc înainte văd orizontul. Însă, oricât de fascinant și aspirațional ar părea, știu că este doar o iluzie spre care nu mă mai grăbesc. Când eram mică, mă duceam foarte des pe plajă. Eram fascinată de întinderea mării, dar, mai ales, de locul în care marea își dădea întâlnire cu cerul. Mi se părea un loc magic unde era musai să ajung. Când am aflat că acel loc nu există, că e doar o linie a neputinței noastre vizuale, am fost foarte dezamăgită (deși am fost convinsă cu greu că nu e ceea ce pare). Aproape la fel de tare ca atunci când am aflat că nu există Moș Crăciun. Așa că, am învățat să mă bucur de lucrurile din jurul meu, de cele tangibile. Fără ca asta să însemne că nu merg. Pleșu în „Despre îngeri” zicea ceva, ce mie mi s-a părut senzațional, despre obnubilarea simțului pentru proximitate și anume că, ne fixam mereu țeluri prea înalte spre care ne grăbim să ajungem, arzând etape, uitând astfel, de FRUMUSEȚEA MERSULUI LA PAS.
LikeLiked by 2 people
ca o concluzie: orice postare fara comentariile vs., blanoaselor, devine sterila, e un prejudiciu adus savorii si devine pacat mitologic. 🙂
LikeLike
Kenza, cu asta ți-ai spălat toate păcatele. De fapt consider-o și un avans pentru cele ce urmează. Sună a inscripție numa’ bună de scrijelit pe stela funerară. Cu asta vom face ravagii și peste 2000 de ani, când va fi descoperită. Psipsină, suntem condamnate la celebritate 😀
LikeLiked by 1 person
ş-adaog: noi suntem deja în vârf, revino-ţi în fire. de mătase! 😛
duamnee, câtu-s de modestă azi! tulai! 😀 😀 😀
kenza, de ce musai noi două şi nu noi trei? io cred că liana maimuţii încape ăi osutăpatrujdămăcinici din care 40 roade cc la micul dejun şi pe restul putem să-i împărţim (ca puricii) frăţeşte, cu tpt lumia: noi mai mult, voi mai puţin… după buget.
LikeLike
e un calcul complicat , psi. scadem , impartim si… cand? in ce ordine adica? 😛 :))
LikeLike
Ești modestă, dear, de nu-ți mai ajunge nici bradul la vârful nasului. 😀
Poți fi și modistă dacă dezbrăci zâna de rochițucă. 😀 Că Năsturica zice că-i numa’ o părere, ș-apăi dacă i-o iei, ea își face alta. Că doar o mai avea păreri prin garderob. N-o sta numa-ntr-una, ca noi. 😀 😀 😀
LikeLike
aici m ai incurcat: io ma stiu cu un sg. pacat in lumea bloagelor. si care cre’ ca tre’ centrifugat nitel, nu chiar spalat. 😀
nu… doar io va condamn. 🙂
LikeLike
Ca-ntr-un vis gastrologic mi s-a arătat masă-mbelșugată, cu ciolane bugetate în kenzane debitate, cu frăguțe psigătite deja pentru murat (că li s-o tăiat toată sălbăticia de atâta așteptare), cu mucenici mucegătiți de gazda Sofi – pardon, de maimuțica_mascoțica ei, căci Sofi nu se cade la așa afront de muncă înjositoare … frumos spectacol, iar io viu taman la strânsul mesii ! 🙂
LikeLike
Tardes, ose! 😀 Io știu că nu-s o gazdă/gospodină bună, dar nici tu nu ești etalonul musafirului perfect. 😛 Așa că, hai să ne trăim până mucegăim!
LikeLiked by 2 people
multumesc pentru urarile-ti lasate la locu’-mi de joaca, Sophie cea rebela… 🙂 la rându’-mi, ti-adresez traditionalu’ românesc: LMA, cu sanatate! Bucurii, realizari, inspiratie-ocean, satisfactii – profesionale si personale… Un 2015 pozitiv, optimist, senin – afar’ si-n suflet… cu-aceleasi amicale gânduri, Mélanie
LikeLiked by 1 person
Om vedea cum e cu timpul ăsta, care’i un creditor al curiozităţii, dacă va avea răbdare cu noi sau nu, cum va fi cu sufletele,cu şarpele, cu tentaţiile, cu cei goi şi găunoşi pe dinăuntru, cu năzuinţele, cu stările noastre de semiadormire, cu mai multe, dar nu pentru asta îţi sunt eu acum, ci ca să îţi aduc snop nişte cuvinte ca pe dorinţe pe care le am pentru tine, pe care ţi le aşez pe masă, şi am intrat deoarece am găsit uşa deschisă, dar oricum eu nu intru pe toate uşile, doar unde hotărăsc, aşa, ca şi tine, aşadar aşez aici, tiptil şi neauzită la călcare dorinţa unu şi cea mai mare, ca viaţa, care ţi-e proprie creaţie, să-ţi fie cu voia în care să poţi schimba ce e de schimbat şi să păstrezi ce e de neînstrănat, apoi las dorinţa următoare, ca dragostea, şi de’o crezi câteodată utopie, să-ţi fie necesitatea absolută, după astea mai las o dorinţă, aceea de a-ţi păstra aproape tot ce vrei să creşti la infinit, privind înspre lucruri adesea cu ochii copilului, o altă dorinţă ar fi să nu ţi se întunece decât arareori seninătatea, pentru că niciodată ar fi cu neputinţă, să-ţi fie tot ce te înconjoară împrejurimi devis, să trăieşti raiuri şi să te muţi oricând dintr-unul într-altul.
Mai spun şi alte dorinţe? Că aş mai avea, dar astea sunt cele ce mi-au venit la prima chemare de gânduri.
LikeLiked by 1 person
Ce bine e să lași ușa deschisă când pleci de-acasă; la întoarcere găsești casa plină de daruri minunate! 🙂
Camelia, atât trecerea ta, cât și urările pe care mi le-ai lăsat, m-au bucurat foarte tare și îți mulțumesc! Sunt intuitive și melodioase, armonizate zburdalnic ca-ntr-un cvartet de coarde. E limpede că pentru a putea dărui trebuie să ai de unde. Doar un om bogat sufletește poate să transmită mai departe din preaplinul său. Mă bucur să te știu. Să întâlnești oameni frumoși, nu e puțin lucru. Iar eu am fost mai mult decât răsfățată de viață în această privință. Poate e darul cel mai de preț al vieții către mine. E drept că, într-o anumită măsură, am și eu o contribuție. Aceea că, asemenea ție, nu deschid uși doar de dragul cantității sau pentru a hrăni complezențe. Și poate că acesta e darul cel mai de preț al meu către mine.
LikeLiked by 1 person
Şi ceva, cu drag…
LikeLike
Şi uitasem ceva la uşă:
LikeLike
Şi pentru că ne sunt oamenii ăştia, viaţa noastră nu poartă podoabe, Sofia; îi are pe ei. Şi oricât de departe am fi vreodată de ei, întoarcerile sunt ca o fecunditate.
Să-ţi trăiască oamenii cu suflet frumnos, să ţi se înmulţească!
LikeLiked by 1 person
Să ne trăiască amândurora, Camelia și să ne rămână aproape! În plus, aș vrea să păcălesc puțin timpul și să încerc să le fiu mai mult decât le-am fost.
LikeLiked by 1 person
*
“frumos”; scuze pentru nîul agăţat.
LikeLike