Povestea Repetiției și a preafrumoasei ei fiice Studiorum (2)

Draga de Repetitio s-a luat ca de obicei cu explicațiile repetitive și-a uitat de minciuna asupra căreia intenționa să se aplece. Și cum la asta s-au adăugat și durerile de șale, a preferat să aplece doar urechea la vorbele de prin urbe. Că doar sunt cea mai bună sursă de cunoaștere a blamatului viciu ce pe limba lui piere.

 

Luminată de cei din jur, de propriile experiențe, dar și de becul din casă, ea a înțeles că Minciuna nu-i altceva decât un copil din flori al vorbei, o progenitură nedorită ce-a apucat-o de mică pe căi greșite – un delincvent al cuvintelor. Și cum nici fiica ei nu e mai brează, Studiorum a îmbrățișat minciuna încă din fragedă pruncie. Încă de pe vremea când mumă-sa îi explica cu sinceritate cum i-a scăpat-o barza-n poală în timpul unei aterizări forțate. Cu cât Repetiția încerca mai abitir să o scape de nedemnul obicei și să-i amprenteze anii de-acasă cu sfaturi și învățături alese, cu atât micuța își perfecționa tehnicile dolosive, înțelegând că-i mare rușinică să rămâi cu minciunica goală. Căci, de fapt, nu minciuna în sine o supăra pe mama ei sau consecințele acesteia, ci descoperirea ei tardivă. Se simțea umilită că nu a fost suficient de deșteaptă să o prevadă. Fapt ce o plasa pe o poziție de inferioritate în raportul cu mincinoasa-i odraslă.  Și-așa a ajuns Studiorum, cu îndemânarea unui elf, să-și confecționeze și să-și ambaleze minciunile din ce în ce mai frumos și mai seducător, asemenea unor cadouri de Crăciun.

tall

Fulvio Di Piazza, Liar

Repetitio, ca și cei din jurul ei, susține cu înverșunare că urăște minciuna și că preferă să i se arunce adevărul în față, oricât de dur ar fi și oricâte vânătăi i-ar provoca. Principial, acest lucru este admirabil, nobil, chiar aspirațional. Dar asta se întâmplă doar în teorie. Evident, Minciunile sunt de multe feluri și nu le putem fierbe în aceeași oală. Fiecare categorie are parte atât de critici, cât și de justificări. Orânduite după gravitate, unele minciuni sunt sancționate de lege, altele doar de cutumă și de morală. Unele sunt tolerate, altele sunt îmbrăcate în mantii de plumb și aruncate în bolgia Infernului dantesc.

Dar Studiorum știe că nu întâmplător oamenii au capacitatea de-a minți. Se pare că suntem echipați pentru viață cu toate instrumentele de care avem nevoie. Iar Minciuna nu putea lipsi din kitul de supraviețuire. Minciuna nu se vrea a fi un model, dar o lume fără minciună nu poate exista. Folosită ca excepție (Adevărul fiind regula) și adecvată împrejurărilor, presupune grijă, atenție și indulgență față de semenii noștri. Folosirea eufemismelor, a diplomației, a disimulării, a omisiunii, ba chiar a minciunii în cea mai pură și elaborată formă, e de preferat în anumite cazuri, în locul unui adevăr dur și jignitor. Limita dintre adevăr și jignire este oricum foarte fină. De aceea, trebuie să existe un filtru al minții și o cenzură a vorbirii, care să asigure un fel de igienă a comunicării.

tall (1)

Fulvio Di Piazza, Little Liar

Repetitio nu e de acord nici în ruptul capului cu fiica sa, care crede că mințim în toate relațiile cu semenii noștri (rude, colegi, prieteni, cunoscuți). Pentru a ne adapta cerințelor și așteptărilor celorlalți. Pentru a păstra aparențele și a nu ieși din norme. Pentru a nu fi blamați sau excluși din grupul de apartenență. Mințim și ne ascundem. Așa cum ne ascundem și părțile intime. Așa cum nu umblăm cu fundul gol pe stradă, nu putem umbla nici cu mintea la vedere. Și ea trebuie acoperită cu o lenjerie intima. Care să o țină la adăpost. Pentru ca noi să putem părea oameni, într-o lume condusă, măcar în aparență, de etică și de principii. Ceea se întâmplă în mintea noastră este inaccesibil celor din jur. Adevărul perceput de ceilalți este doar cel pe care îl lăsăm noi să se vadă, cel pe care îl comunicăm. Până să fie dată-n vileag (dacă se întâmplă), minciuna are valoare de adevăr. Administrată în doze mici și în situații de urgență nu dăunează nimănui. Cu un mincinos bun la cârmă, bine ticluită și păstrată în siguranță, o minciună bună nu va putea fi descoperită niciodată.

tall (3)

 Fulvio di Piazza, Black Man 

Dar să nu înțelegem greșit, nici Studiorum nu ne propune să elogiem minciuna. Dar nici să o blamăm excesiv. Căci ea există, oricât ne-am dezice de ea și am ascunde-o sub preș. Nu păcălim pe nimeni cu puritatea noastră aparentă. Chiar dacă minciuna nu se depistează, existența ei se prezumă. Prinși cu mâța-n sac sunt doar mincinoșii nepricepuți. Dar nu sunt mai răi decât ceilalți. Sunt doar ghinioniști și mai slab pregătiți (parc-a mers ca uns acest eufemism!). Dacă nu ne-am mai fixa standarde morale atât de înalte (pe care oricum nu le atingem), am fi mai împliniți sau mai armonizați cu noi înșine. Dacă ne-am accepta cu tot bagajul și nu ne-am mai rușina că suntem oameni, ne-am simți mai împliniți. Teama de a ieși din tiparele impuse de grupurile de apartenență și de a gândi mai mult cu mintea noastră, e artificială. Tot ce-am risca ar fi să fim mai diverși, mai puțin limitați în opțiuni, mai colorați ca aspect. Ca un elogiu adus culorii.

34 responses to “Povestea Repetiției și a preafrumoasei ei fiice Studiorum (2)

  1. Sofi, sincer 😀 iti spun ca ma asteptam , in astea o mie aproape de cuvinte, la o sustinere mai ferma in favoarea renuntarii la astfel de practici; adica dupa ce am citit cu atentie toooooot, si wiki, vaz pe final, cam timid:’un elogiu adus culorii si diversitatii’, si m am dezumflat de tot. noroc cu pozele… 🙂
    fain text!
    app. de minciuna individuala, as insera, nu stiu daca merge uns :)), teama de a nu l plictisi pe celalalt/a cu banalitatile tale, care ascunde in spate nu doar un neadevar mic sau conventional, ci ideea ca oamenilor, de fapt, nu le pasa decat de ei insisi, asa ca ce sa mai vii si tu sa i insiri… e drept ca de multe ori ne plictisim atat de rau, ca e bun orice- doar suntem animale sociale.f. rar interesul pt. a l cunoaste pe celalalt/a depaseste conturul superficial al interactionarilor interumane.
    de ce poza acelei fetite ingeras, cu cerceii cam mari? iar concluzia e … dincolo de Descartes. :))

    Like

    • Kenza, în Cartea Junglei e o zicere care-mi unge spiritul de primată: „Poți scoate omul din junglă, dar nu poți scoate jungla din om”. La fel de bine, poți scoate și omul din minciună, dar nu poți scoate minciuna din om. 😀

      Povestioara despre minciună este prezentată dintr-o perspectivă mioapă. Ca tot ce scriu, de altfel. Doar un tratat ar putea diseca un subiect atât de vast și de complex. Îți înțeleg dorința de a insera și tu ceva, dar eu nu am scris nici măcar tot ce era în mintea mea, darămite ce-i în mintea ta. 😀

      Teama de a-l plictisi pe celalalt există în cazuri limitate (cel puțin din observațiile mele), pentru că presupune un mare grad de autocunoaștere și cunoaștere în general, precum și o autoevaluare corectă. Oamenilor le place să se audă (dar nu să comunice) și foarte puțini au răbdare să asculte (metodele socratice nu mai sunt în trend 😀 ). Preocuparea prioritară pentru propria persoană mi se pare foarte sănătoasă. Asta nu exclude grija față de ceilalți.

      Extremele totul/nimic sunt utopice. Mie îmi place lumea reală, îmi plac nuanțele, îmi place diversitatea. Nici dacă ar fi posibil nu aș milita vreodată pentru eradicarea minciunii (vezi părerea lui Kant, care condamnă toate minciunile) și nici n-am să cad în patima suspiciunii totale, nu voi a mă îndoi de tot (am zis deja că mă dor șălile 😀 ). Nu pot considera că nimic nu e adevărat până ce nu demonstrez prin metode raționale, așa cum ne îndemna Descartes. Că, dacă mutăm îndoiala către Dumnezeu, până și pe stimabil îl dureau șalele rău de tot. 😛

      Cerceii fetiței sunt mari pentru că pozează într-o mică andaluză. E doar un rol dintr-o serie. Este fiica lui Bill Gekas, http://www.billgekas.com/p1014938437, un fotograf australian, care-mi place foarte tare, despre care am și scris: https://rebellearte.wordpress.com/2014/06/26/fiat-lux/
      Poate și pentru că-mi amintește de Vermeer, unul dintre pictorii mei de suflet.

      Like

      • tu, fiica a culorii si zeita a curcubeului, doresti ca umilul supus al scrierii tale sa-si schimbe poza din avatar? vai mie! te-ai folosit de cuvintorum, stapan peste taramul sinonimelor, si mi-ai transformat limitele monocromatice in aripi colorate. faca-se voia ta! dar nu arat ca un clovn? sa nu ma minti!

        Liked by 1 person

        • Ano, ești perfect așa cum ești (și în aparență și în imaginația mea)! Nu aș schimba nimic la tine, nici măcar poza. Mi se pare greșit să încercăm să schimbăm după chipul și asemănarea noastră. Eu nu cred în schimbări, dar cred în afiliere. Sunt sigură că, dacă spectrul meu de culori îți va părea suficient de seducător, vei veni singur către el. Ca un fluture atras de lumina becului aprins. Îți vei dori chiar tu să te contaminezi de culoare. 😛
          Evident că nu te mint. Cum aș putea? 🙂

          Like

  2. Nu mai știu ce scriitor a scris – ”Visul e copilul din flori al realității”. O figură de stil cu substrat psihanalitic demonstrat ulterior de Freud și Jung, deși relația de maternitate dintre cele două este reciprocă: Freud avea teoria retrospectivă a viselor (evenimentele anterioare determină conținutul oniric), Jung pe cea prospectivă (visele prezic evenimente).
    Sunt tentat să imprim o relație de asociativitate cu termenii tăi – visul cu minciuna, vorba (Cuvântul exprimat verbal) cu adevărul – dar aș pica într-o capcană a relativității termenilor (și nu e loc aici pentru o dezbatere așa de dificilă).
    Dar tot o să relativizez puțin: Minciuna precede vorba, pentru că e gândită de către mincinos înainte de emiterea vocală a vorbei. Dar și vorba precede minciuna, dpdv al receptării publice, căci nimeni nu poate ghici gândul mincinosului.
    Doar când mincinosul ”repetitio” la nesfârșit minciunile, atunci devine obiect de ”studiorum” pentru cei din jur. 🙂

    Liked by 1 person

    • Conu’ Dinescu față cu șahul absurd se face responsabil de visul tău. 🙂 Eu știu despre „amorul e-un copil pribeag”, dar nu știu dacă e din flori. Poate din floricele de porumb. Că din flori de mucegai, sigur nu e. 😀
      Despre vise, într-adevăr e mult de povestit și de psihedelizat, că de psihanalizat nu mi-s în stare. Unii spun despre vise că sunt …dejecții, excremente ale creierului. Evident, nu împărtășesc o astfel de idee reziduală. 😀

      Like

    • Păi bine, soro, ș-acu’ zici că-ți place strânsă cu cercul? Păi, mintenaș îi dăm și-o spoială literară de ni se duce buhul normalității până-n cele mai nebănuite cotloane ale minților ipocrite. 😀

      Liked by 1 person

  3. vezi, vezi ce bine-i să porţi blană?! cum ar veni, noi doo nu umblăm cu minţile dezblănite… şi de-aceea ne şi plac atât de mult culorile.
    totuşi, recunosc: uneori mi-e aşa de greu să îmi potolesc sincerităţile! da, da, fix alea care au iz de ghilotină! 😀 😀 😀 şi sunt sigură că şi lui studiorum fix acele sincerităţi îi plac mai mult şi mai mult…
    cât despre minciună… uite, scrisul imaginativ poate fi considerat o minciună. autorul redă ceva ce nu a trăit de fapt. asta face scriitura mai lipsită de intensitate? mai puţin autentică? 🙂

    Liked by 1 person

    • Dear, nu doar că umblăm cu mințile dezblănite, da’ umblăm și cu degetul în gură. 😀 Mai ales io. De fapt io-s cu toată mâna. 😀 Da’ ăsta rămâne secretul nostru. 😀
      Niscai dreptate ai și tu, psipsină. Nu ne putem maltrata semenii doar cu vorbe bune. Iar unii parcă ne cerșesc sinceritățile și trebuie să ne-ndurăm și de dânșii. 😀
      Alterarea adevărului se poate face în multe feluri, dear. Chiar și neintenționat. Scriitorul ne poate prezenta chiar fapte reale, pe care însă, le-a perceput sau interpretat eronat, distorsionat. Subiectivismul e și el o formă de alterare a informației. Cu origini mincinoase sau nu, frumosul cred că este o stare, nu o investigație criminalistică. 🙂

      Like

      • iooi, cum sună asta: frumosul ca stare şi nu ca investigaţie criminalistică! aduceţi, bre, nişte depărtătoare de coaste şi nişte lupe (lupe am zis, nu lupi!), să studiem frumosul pre faţă şi pe dinlontru! 😀 😀 😀
        musai fur sintagma ş-o pun în viers. musai am zis!

        în plus, apropos de adevăr, noţiunea este (să eludăm filozoficul, asta pare să fie tema favorită a lui miai- ca şi fragii de altfel, dar să nu ne reamintim că ne stricăm zenul) extrem, extrem de discutabilă: adevărul propriu este acelaşi cu cel colectiv? iaca, nu. aşa şi cu sincerităţile şi menciunili! da să ştii, draga mia, că iegzistă nişte minciuni care mie îmi plac nespus: aceleaaa din aluat, rumenite bine în ulei şi tăvălite degrabă prin zăhar precum neaua. bune rău minciunile acelea. oare o fi ştiind repetiţia despre ele? (bunica mea le cam repeta. chiar des)

        Liked by 1 person

  4. tre’sa recunosc ca sunteti zapacitoare :D, ca actiunea asupra celorlalti… nea veniti- posibil de la minciunelele repetitive :P; la blanoase ma refer, dar si in general- toate comment. denota o apartenenta de grup :), cu ‘metehne’ literare, filozofic- psihologice, pe fundalu’ derutant al glumelor cu iz de regionalism, care ma incurca… :)) replicile se succed bogat, divers… cum era, Sofi: ‘frumusetea e stare de fapt, nu o investigatie criminalistica’? suna asa fain, ca nu ‘bag’nimic, asa o las :))
    ceva as zice: io as acuza intentia, adica premeditarea neadevarului. sigur , doar in cazul in care justificarea minciunii nu sade la aceeasi inaltime cu distorsonarea adevarului. 😛 chiar is pt. spanzuratoare, evident in sensul ei rebusistic =))

    Like

    • Kenza, ai dreptate, suntem zăpăcitoare, adorabile și dăm dependență! 😀 😀 😀

      Există în toate o măsură. Dar și o dublă măsură. Dacă noi suntem cei lezați vom judeca mai dur, dacă noi suntem făptuitorii, vom fi mai indulgenți. De fapt, noi nu judecăm fapta în sine, ci contextul. Să luăm ca exemplu o faptă mai grava: o crimă. Să ucizi o femeie pe stradă este abominabil și condamnat de lege. Să ucizi ca să te aperi este legitimă apărare, deci justificat. Să ucizi într-un război este eroic și premiat. Eu mă feresc să acuz, să judec sau să dau verdicte la modul general, mai ales dacă nu-mi implică blana, iar coafura-mi rezistă. 😛

      Like

    • zăpăcitoare? nooooooooooooooooi!duamne feri! suntem nişte sfinţenii-mblănite ş-alta nu! jur! miaun!

      şi-mplus e apartenenţă de haită p-aici. ştiu, lupii e cu haitele, nu lupele şi nici mâţii şi maimuţii, da ce să făcem dară? ne dăm cu liana adevărului dacă aşa zice belle… crezi că scapi odată ce-ai recunoscut că te-am zăpăcit? 😀

      Like

  5. pai Sofi se da cu liana firesc, asa, ca o stare de fapt :P, dincolo de orice analiza adica- deci nu se pune 😀 pt ea e o abilitate innascuta; chiar si pt. un mâț ar fi a piece of prăjiturică… astea s sporturi extreme, blanoaselor, practicate in echipa. 😀
    intr un raport evident disproportionat pt. mine, nu mi ramane decat sa pledez pt. forma de nasture pt. a va citi in continuare. 🙂
    ca o culme a ironiei: mereu am crezut intr un discernamant dat, nativ( nu neaparat kantian), in posibilitatea fiecaruia de a recunoaste binele si raul, si totusi io s in culpa- pt. ca nu cred ca vina celorlalti o diminueaza sau anuleazape a mea. faptul ca nu sunt cel mai Pinocchio, nu mi atenueaza pacatul.

    Like

    • Kenza, nasturizarea te-ar plasa în poziția accesoriului 😛 iar „accesorium sequitur principale”. Sigur te coafează? 😀 Oricum, noi te găzduim bucuroase, dacă promiți că nu ne parazitezi. 😀 😀

      Like

      • 🙂 accept postura de accesoriu, chiar si privirea condescendenta. 😛 un accesoriu este purtat ca participiu implacabil 😀 peste tot, desi nu mereu acelasi- un detaliu chiar fara un scop practic- nu deschide/ inchide neaparat ceva. nefiind organic, nici nu paraziteaza. 🙂

        Like

        • Păi bine Kenza, taman acu’, când ți-am întins liana să te huțăi pe ea, tu-ți amputezi umorul și-o dai pe nasturizare anorganică? Te pomenești că ai învelișul rezistent la metaforă! 😀

          Like

          • la umor nu renunt, este armura mea(caracteriala) si nu mi va fi imputata niciodata. 😛
            pt.metaforele, literatura in general, am toate frestrele deschise. 🙂
            nasturizarea este un proces complex :D, o metamorfoza a unui K, impertinenta la mine :)). a fi un obiect sintetic este o provocare pt. mine sau , daca vrei, o palma pe care mi o aplic trufiei mele, caci sunt in culpa, in mod premeditat si, ca second though, pot privi in sus- cervicala mea e perfect functionala. :))
            liana ma face sa ma gandesc la un bungee jumping teribilist, cu promisiunea adrenalinei in nuanta precisa de rosu.
            so… te pot citi , chiar si raspunde, ca un nasture? 🙂

            Like

            • Aici e un loc de joacă unde nu venim cu hainele cele bune, fiindcă ne place să ne jucăm rebel. Uneori ne dăm cu liana prin crăci până ne rupem, nu doar blănurile, ci și nasturii de la dânsele. Uneori mai și stricăm jucăriile celorlalți copii. Dar, de fiecare dată le dăm bani să-și cumpere altele. 😀 Câtă vreme ții la tăvăleală și te scuturi de rigurozitate și de prețiozitate, poți să-mi răspunzi și cu nasturele cusut pe dos. 😀 Adrenalina-i din partea casei! Cheers!

              Like

              • ‘și te scuturi de rigurozitate și de prețiozitate’ imi aduce aminte, prin asociere libera, de ceva… da’mi scapa, nu pot focaliza =)) cre’ca era prea libera asocierea…
                iar de jucat… is pentru, chiar si tavalit 🙂 io nu tin la coafura. 😀
                fragii is pt voi, numa’ blanoasele is melancholice … io s setat in prezentul imediat.

                Like

    • Atât de Simplu? Ce spirit sintetic ai, maestre! Te-ai putea apuca de scris maxime.

      Într-un fel, invidiez oamenii care reușesc să simplifice lucruri atât de complexe și să le închidă semnificația în temnițele unui singur cuvânt, zăbrelit de câteva litere. Eu prefer să tratez fiecare caz în singularitatea și particularitatea lui, să-i șlefuiesc fațete și să-i zugrăvesc nuanțe; să-i găsesc circumstanțe atenuante sau agravante, să-l salvez cumva de la groapa comună, iar pe mine de la a deveni o consumatoare de aforisme. Cred că e felul meu de a mă simți liberă, zburdând printre concepte neîncarcerate, sau afectate de verdicte.

      Like

      • Defectele noastre sunt destul de simple. Încercarea de a le traduce-n virtuți, sau cel puțin de a le găsi scuze, este ceea ce dă vieții atâta complexitate. 🙂 În aparență.

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s