Amprenta mâinilor de mâine

 

 

 

Prayer

Noiembrie-și cheamă în poală

mâinile-ngălbenite de toamnă.

În căușul scobit de griji,

doar ele se-ncumetă să prindă

tâmplele prăbușite

din elanul unui suicid închipuit.

 

Odinioară, aceleași mâini,

amprentate de păcatul atâtor mângâieri,

se deschideau încrezătoare spre cer,

zvâcnind sub arșița

unei imaginare rigle punitive.

 

Azi, amintirile atingerilor nemărturisite

zac exilate sub unghii

laolaltă cu negreala zilelor.

Degetele-au rămas doar un abac învechit

pe care-și numără resemnate

resturile viermănoase

din gutuia cândva seducătoare

a Afroditei.

 

Nici poala parcă nu le mai este matcă

sau albie

în care să-și scurgă linia vieții.

Ele știu că și-au rămas

doar una alteia

fidele în ritualul împreunării predestinate

Înălțării

la piept.