Perspectivă

 

 

 

kiefer1

Anslem Kiefer, Serafim (1984)

 

M-am cățărat pe coama unei clipe

Crezând că mi-aș putea lărgi orizonturile.

Anii căscați ca un hău se uitau la mine

Cu rânjetul uscat pe buzele decrepite.

Îmi otrăveau orice speranță de mâine.

Îmi desenau apusul cu negru de fum

Arzându-mi tălpile cu cenușa soarelui

Lepădat întâia oară de răsăritul mistuitor.

Cum puteam să le mai spun de visele mele?

Cum aveam să-mi potrivesc cuvintele

În trupul lor găunos și lipsit de credință?

Aș fi vrut să mă dau jos

De pe treapta ce-mi scârțâia-n ghete.

Pe muntele de sare să-mi lunec pașii dezlipiți.

Nu avea rost să-mi condimentez gândurile

Doar de dragul vorbelor alintate în papile.

Îmi rămăsese oricum amintirea lor fadă

Garnisită cu sensuri tăvălite-n ierburi aromate

Asprite azi de grunjii cifrați ai sării.

13 responses to “Perspectivă

      • amestec fara alcool… esti condescendenta. 😀 promit ca nu bausem nimic. amintirile in amestec nu au culoare, asa ca putem sa le legam. si muzica e un amestec de note incolore. doar tobele au culori de lungimi egale.

        Like

        • Eu sunt o creatură a culorii. În ființa mea totul e colorat: amintirile, emoțiile, iubirea, muzica, frumosul, chiar și urâtul. Tocmai perspectiva lipsită de culoare pe care veșnicia mi-o pregătește, mă îngrijorează. Anii mușcă din mine cu precizie, trec peste mine obiectiv, fără implicare, fără să le pese de paleta mea de culori și de ce vreau eu să desenez. Și mă vor devora încet, diluându-mi progresiv și roșul, și galbenul, și-albastrul până în ultima clipă. Și-atunci voi îmbrăca rochia neagră pe care anii mi-au croit-o cu multă migală, în timp ce eu mă jucam de-a viața mea. 🙂

          Like

          • respiratii adanci si priviri ravasite, toate se cuibaresc intr-un inevitabil incomod, care se strange, si se cuibareste, si care se da impresia ca se camufleaza si ca nu pare a mai apune din centrul unde a fost plantat. straturi colorate, rimate, uneori cuvinte fara sens sau note cantate invers sunt trase tocmai de timp, de trecut, peste el, pentru a face inevitabilul un motiv pentru a zambi.

            Like

  1. mvaaaai…. şi-ai tăcut mâlc! să poftesc eu abia acuma, după ce mi-am luat cina, ca să văz câtai sarea de urcat? cu stomacul pliin!!! 😯
    auzi la ea: maimuţă pe clipă! unde te-ai pomenit???

    … acuma dincolo de glumă, năucitoare perspectiva. năucitoare rău.

    Like

    • Ce atâtea pofte? Ca doar sunt ierburi aromate, nu iarba pisicii. :)) Eu zic să nu te mai gândești la stomac și să mi te alături pe clipă. Eu singură nu mă dau jos că am rău de înălțime. :))

      Like

        • Într-o oarecare noapte, dintr-o oarecare vara, niște puști se jucau în jurul blocului. Prin geamul deschis a pătruns o voce cristalină și inocentă: „Ce bine e să stai ascunși!” Mi s-a părut atât de drăgălașă formularea că am adoptat-o pe dată. Și-ți zic și ție acum. Ce bine e să stai cățărate! Fiind două, poate se vor lărgi și orizonturile :))

          Like

          • :)) lărgile-vom!
            “lămţimea” este, cum se joacă amintirile cu noi, vorba unui copil de-o palmă, ferm convins că înălţimea şi lăţimea pot convieţui în aceeaşi legare de silabe.
            deci… lămţi-le-vom!

            Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s